Investițiile străine directe au crescut cu 9,74% în primele 10 luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2017, la 4,561 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), publicate vineri.
"Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 4,561 miliarde de euro (comparativ cu 4,156 miliarde de euro în perioada ianuarie - octombrie 2017), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 3,589 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 972 milioane euro", se spune în comunicatul BNR.
Numărul firmelor cu capital străin nou înființate a scăzut, în primele zece luni ale acestui an, cu 3,62%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 4.718 unități, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Cele 4.718 societăți noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 41,83 milioane dolari, în creștere cu 16,4% comparativ perioada ianuarie - octombrie 2017.