Prezența a trei generali activi alături de ministrul propus al Apărării, Radu Miruță, la audierea parlamentară ridică o întrebare esențială despre limitele dintre autoritatea militară și competiția politică. În opinia lui Daniel Udrescu, episodul trebuie privit nu ca o acuzație la adresa Armatei, ci ca un semnal privind protejarea neutralității instituțiilor fundamentale ale statului de confruntarea politică de moment.
”Audierea de ieri a ministrului propus al Apărării, Radu Miruță, a produs o imagine neobișnuită pentru Parlamentul unei democrații civile. Candidatul USR s-a prezentat la audierea pentru obținerea unui nou mandat însoțit de trei generali activi ai Armatei Române. La final, comisiile reunite de apărare i-au acordat aviz negativ, cu 17 voturi pentru și 21 împotrivă.
Problema nu este votul. Parlamentul are dreptul să accepte sau să respingă politic un candidat. Problema este imaginea creată înaintea votului și întrebarea dacă prestigiul instituțional al Armatei trebuia introdus într-o procedură eminamente politică.
Audierea parlamentară nu era o ședință tehnică a Ministerului Apărării. Fiecare ministru desemnat avea la dispoziție 60 de minute pentru a-și prezenta obiectivele și pentru a răspunde parlamentarilor. Radu Miruță era cel evaluat, nu conducerea militară a Armatei.
De aici apare întrebarea esențială. În ce calitate au fost aduși cei trei generali, cine a decis participarea lor și ce atribuție de serviciu justifică prezența unor militari activi lângă candidatul unui partid aflat în procesul de obținere a învestiturii?
Răspunsul este important deoarece Legea nr. 80/1995 construiește deliberat o frontieră între militarul activ și politica de partid. Neutralitatea Armatei nu este o convenție de imagine. Este una dintre garanțiile fundamentale ale controlului democratic civil asupra forțelor armate. Nu rezultă numai din ceea ce face efectiv militarul, ci și din necesitatea evitării folosirii autorității uniformei în competiția politică.
Nu există date care să permită afirmația că cei trei generali ar fi participat la o acțiune politică în sensul juridic al legii. Tocmai de aceea nu generalii trebuie acuzați înainte de clarificarea împrejurărilor. Responsabilitatea politică revine celui care a decis că prezența lor este necesară. Dacă au fost solicitați oficial pentru răspunsuri tehnice, acest lucru trebuie explicat. Dacă au fost aduși pentru a consolida prezentarea candidatului, problema instituțională devine mult mai gravă.
Prima imagine transmisă publicului era inevitabil puternică, un candidat politic intrând în Parlament însoțit de trei generali. Nu există niciun element factual care să permită transformarea acestei imagini într-o acuzație privind o tentativă militară de preluare a puterii. Dar într-o democrație consolidată nici aparența unei asemenea apropieri dintre uniformă și competiția pentru puterea executivă nu ar trebui creată.
Rezultatul a făcut imaginea și mai nefericită. Comisiile au votat împotriva lui Miruță cu 21 la 17. Juridic și politic, votul l-a privit exclusiv pe candidat. Vizual însă, ministrul pusese trei uniforme militare lângă propria candidatură. Armata a fost astfel asociată unei confruntări parlamentare în care nu avea nimic de câștigat și în care nu trebuia să aibă nimic de pierdut.
Aceasta este adevărata problemă. Armata Română are un capital instituțional care nu aparține ministrului vremelnic al Apărării și nici partidului care l-a nominalizat. Reputația ei a fost construită în generații. Un politician poate pierde un aviz și poate reveni mâine într-o altă funcție. Instituțiile fundamentale ale statului nu trebuie însă expuse uzurii confruntării politice de fiecare zi.
Episodul devine mai îngrijorător prin asocierea cu ceea ce s-a petrecut cu numai o zi înainte la Timișoara. Președintele USR, Dominic Fritz, a organizat evenimentul „Timișoara. Revoluția continuă”, chemând cetățenii la mobilizare și legând propria confruntare politică actuală de simbolistica Revoluției din Decembrie 1989.
Reacția unei organizații a revoluționarilor a fost imediată. Federația Națională „Loja de Onoare a Revoluționarilor din Decembrie 1989” a afirmat că Revoluția este un bun istoric al națiunii și că niciun lider și nicio formațiune politică nu își pot atribui această moștenire comună. Este poziția organizației, nu o constatare juridică, dar problema pe care o ridică este legitimă.
Succesiunea merită observată. Duminică, conducerea USR și-a construit mobilizarea politică sub formula „Revoluția continuă”. Luni, candidatul USR pentru Ministerul Apărării a apărut la audierea pentru propriul mandat alături de trei generali activi.
Revoluția din 1989 și Armata Română sunt două simboluri cu o încărcătură istorică incomparabil mai mare decât existența oricărui partid contemporan. Niciun partid nu dobândește un drept special asupra lor pentru că se declară reformator, european sau apărător al democrației.
Aici critica adresată USR trebuie să fie severă. Există o diferență fundamentală între a invoca valorile Revoluției și a transforma Revoluția în identitatea propriei mobilizări politice, după cum există o diferență între a conduce Ministerul Apărării și a aduce imaginea generalilor activi lângă propria candidatură.
În ambele cazuri apare același risc, folosirea capitalului simbolic al unor instituții și momente care aparțin întregii națiuni pentru amplificarea autorității unui partid.
Cu atât mai surprinzătoare este contradicția produsă chiar de Miruță. În aceeași zi, acesta îi critica pe adversarii politici pentru că fac apel la simboluri și se afișează cu drapelul României. Critica sa era explicită. În același timp însă, propria audiere oferea o imagine mult mai sensibilă instituțional, trei generali activi alături de candidatul politic pentru conducerea Ministerului Apărării.
Drapelul poate fi purtat de orice cetățean. Generalul activ al Armatei Române nu este însă un accesoriu politic.
De aceea episodul trebuie lămurit instituțional, fără isterie, dar fără minimalizare. Cine a decis participarea generalilor, în ce calitate au fost prezenți, ce atribuție îndeplineau, au fost solicitați de comisiile parlamentare sau de ministru și exista o necesitate tehnică obiectivă pentru prezența lor?
Aceste întrebări nu atacă Armata. Dimpotrivă, o protejează.
Un partid poate câștiga sau pierde alegeri. Un ministru poate primi aviz pozitiv sau negativ. Un lider poate chema oamenii la mobilizare politică. Acestea sunt elementele normale ale democrației.
Dar Revoluția din Decembrie 1989 nu este proprietatea USR. Armata Română nu este proprietatea USR. Timișoara nu este proprietatea USR.
USR are dreptul la propriile simboluri politice. Nu are nevoie să împrumute autoritatea celor care aparțin tuturor românilor.
Iar dacă un ministru intră în Parlament alături de trei generali și pierde votul cu 21 la 17, răspunderea politică trebuie să rămână exclusiv a ministrului. Armata nu candida. Armata nu cerea votul Parlamentului. Armata nu avea de ce să apară, nici măcar simbolic, ca învinsă.
Aceasta este linia pe care o democrație matură trebuie să o păstreze foarte clară, politicienii trec, partidele trec, guvernele cad, simbolurile fundamentale ale statului trebuie protejate de costul acestor confruntări.”
Daniel Udrescu - CPA, Expert Contabil Judiciar, Auditor
