Raportarea financiară a evoluat continuu ca răspuns la transformările economiei, ale piețelor de capital și ale guvernanței corporative. De la contabilitatea în partidă dublă la Standardele Internaționale de Raportare Financiară și, mai recent, la raportarea de sustenabilitate, fiecare etapă a extins capacitatea informațională a contabilității fără a înlocui fundamentele deja consacrate.
Cercetarea susține că raportarea financiară traversează un nou moment de evoluție conceptuală. Situațiile financiare statutare oferă o reprezentare riguroasă a poziției financiare, performanței și fluxurilor de numerar ale entității și își îndeplinesc obiectivele pentru care au fost concepute. Ele nu urmăresc însă explicit să determine dacă patrimoniul existent la sfârșitul exercițiului păstrează capacitatea economică a patrimoniului de la începutul perioadei, după efectele cumulate ale mecanismelor economice instituționale care au acționat asupra sa. Pornind de aici, lucrarea identifică un deficit informațional între performanța contabilă prezentată de raportarea statutară și conservarea economică pe termen lung a patrimoniului.
Pentru acoperirea acestui deficit este propus Cadrul Conceptual al Raportării Financiare Complementare, proiectat să funcționeze împreună cu raportarea financiară statutară, fără a modifica principiile de recunoaștere, evaluare și prezentare prevăzute de Standardele Internaționale de Raportare Financiară.
Contribuția centrală constă în definirea conservării economice a patrimoniului ca obiectiv informațional distinct și în dezvoltarea Arhitecturii Duale a Raportării Financiare, în care raportarea statutară și cea complementară servesc obiective diferite, dar compatibile. În interiorul nivelului complementar este construită o Arhitectură Modulară. Prin aceasta, modificările patrimoniului nu mai sunt analizate exclusiv prin categoriile contabile tradiționale, ci și prin mecanismele economice instituționale care le generează.
Modelul cuprinde: un Modul Monetar și Sectorial, destinat evaluării pragului de conservare economică; un Modul Fiscal, pentru analiza efectelor prelevărilor fiscale; un Modul al Distribuirilor, privind impactul transferurilor către proprietari; un Modul al Intermedierii Financiare, referitor la costurile finanțării și ale infrastructurii financiare; precum și un Modul Explicativ și Predictiv, care utilizează variabile macroeconomice pentru interpretarea rezultatelor și identificarea riscurilor viitoare. Rezultatele modulelor sunt reconciliate într-un model unitar de analiză, care evită dubla contabilizare și păstrează identitatea economică a fiecărui mecanism. Instrumentul operațional al cadrului este Situația Conservării Economice a Patrimoniului (SCEP), concepută ca situație financiară complementară raportării statutare.
SCEP stabilește pragul necesar conservării economice, compară patrimoniul existent cu acest prag și explică abaterea prin mecanismele economice relevante. Lucrarea propune și Gradul de Conservare Economică (GCE), definit ca sistem de indicatori pentru evaluarea măsurii în care patrimoniul și-a păstrat capacitatea economică și pentru identificarea cauzelor abaterii față de pragul de conservare. Inteligența artificială este integrată ca infrastructură de calcul și analiză, facilitând selecția indicatorilor relevanți, reconcilierea modulelor, analiza scenariilor și identificarea tendințelor predictive. Responsabilitatea profesională pentru metodologie, interpretare și raportarea rezultatelor revine în continuare conducerii entității, profesionistului contabil și auditorului independent. Validarea conceptuală și empirică se realizează prin fundamentare teoretică și aplicații practice, inclusiv studiul asupra Hidroelectrica S.A.
Rezultatele arată că profitabilitatea nominală și conformitatea cu cerințele raportării statutare nu garantează, prin ele însele, conservarea economică a patrimoniului. Originalitatea cercetării rezidă în construirea unui cadru conceptual care extinde funcția informațională a raportării financiare fără a modifica standardele existente, printr-o arhitectură modulară destinată măsurării și explicării mecanismelor economice care influențează conservarea patrimoniului.
Evoluția viitoare a raportării financiare nu este proiectată ca înlocuire a cadrului contabil actual, ci ca extindere a acestuia prin structuri informaționale complementare, capabile să măsoare obiective economice aflate dincolo de sfera situațiilor financiare tradiționale. În această logică, arhitectura modulară constituie fundamentul unei noi generații de raportare financiară, iar teoria conservării economice a patrimoniului reprezintă prima aplicație dezvoltată integral în cadrul noului model conceptual.
CITEȘTE CONTINUAREA AICI
Daniel Udrescu - CPA, Expert Contabil Judiciar, Auditor
