Suntem, în România , la una dintre cele mai ridicate rate de dobândă din Uniunea Europeană. Avem, cu alte cuvinte, cei mai scumpi bani din Uniune.

Suntem pe la jumătatea clasamentului în Uniunea Europeană cu prețul la energie electrică. Vom ajunge să avem și una dintre cele mai scumpe ape destinate producerii de electricitate.

Avem unele dintre cele mai mari prețúri la alimentele din supermarket-uri din Europa, deși suntem o mare putere agricolă

Și, cu toate acestea, avem și ceva care este extrem de ieftin în context european. Munca este acel „ceva” atât de ieftin încât compensează toate celelate intrări scumpe din economie.

În România, costul orar al  muncii  este al doilea cel mai mic din uniunea europeană: 8,1 euro/oră este costul suportat de un angajator român, față de o medie continentală de 28,5 euro/oră. De trei ori și jumătate este munca românească mai „ieftină” decât media europeană.

Labour cost levels in 2020

https://ec.europa.eu/eurostat/web/products-eurostat-news/-/ddn-20210331-1?redirect=%2Feurostat%2Fnews%2Fwhats-new

Bulgarii sunt singurii europeni care plătesc munca mai prost decât românii: doar 6,5 euro/oră. Alături de noi și de bulgari, îi găsim pe unguri care, cu 9,9 euro/oră sunt printre  singurele națiuni europene la care munca se plătește cu mai puțin de 10 euro/oră.

Letonia, Lituania și Croația au valori orare ale costului muncii între 10 și 11 euro/oră. La polonezi acest cost este de 11 euro/oră, la slovaci a ajuns la 13,4 euro/oră, iar la cehi la 14, 1 euro/oră.

Dacă vă întrebați cumva de ce emigrează românii, iată câteva exxplicații: în Franța, costul orar al muncii este de 37,5 euro/oră (de patru ori și jumătate mai mult decât la noi), în Germania de 36,6 euro/oră, în Marea Britanie de peste 32 euro/oră, în Italia de 29,8 euro/oră, iar în Spania de 22,8 euro/oră.

https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Hourly_labour_costs#Hourly_labour_costs_ranged_between_.E2.82.AC6.5_and_.E2.82.AC45.8_in_2020

Poate nu e lipsit de interes de văzut și cum a evoluat acest cost al muncii de când suntem membri ai Uniunii Europene: în anul 2008, costul respectiv era de : 2,6 euro/oră în Bulgaria, 4,1 euro/oră în România, 7,8 euro/oră în  Ungaria, 7,6euro/oră  în Polonia, 9,2 euro/oră în Croația și Cehia și 7 euro/oră în Slovacia.

Ca dinamică: la noi s-a dublat, la bulgari a crescut de trei ori, iar la ceilalți a crescut cu valori cam de 50-60%!

În ultimul an, la noi am avut a șasea cea mai mare creștere de cost al muncii:

Cât privește distribuția pe sectoare de activitate, cel mai mic cost orar al muncii este în construcții și industrie, iar cel mai ridicat în servicii și sectoare non-economice (sănătate, educație, etc.):

Articolul precedentCulisele Statului Paralel: Cine plătește daunele protestului de la METROREX. Ce legătură are Ion Rădoi cu greva
Articolul următorPremierul Cîțu după întâlnirea cu HORECA: ”Găsim împreună soluții pentru a redeschide, în condiții de siguranță sanitară, industria ospitalității”