În luna august 2018, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete faţă de luna precedentă a scăzut atât ca serie brută cu 9,8% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,2%, a comunicat, joi, Institutul Național de Statistică.
Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei faţă de luna precedentă a crescut ca serie brută cu 1,4%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate a rămas neschimbată.
Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut atât ca serie brută cu 0,8% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,5%.
Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent a crescut atât ca serie brută cu 4,8% cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,4%.
În perioada 1.I-31.VIII.2018, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut faţă de perioada 1.I-31.VIII.2017 atât ca serie brută cu 8,4%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 9,5%.
Volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei a crescut atât ca serie brută cu 5,2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,8%.
În perioada 1.I-31.VIII.2018 comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a crescut cu 8,4%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+29,2%), comerţul cu autovehicule (+16,8%) şi la activităţile provenite din comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2,6%). Scăderi au înregistrat activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-11,0%).
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1.I-31.VIII.2018 a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,2% mai mare comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2017, provenită de la activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+7,5%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+6,9%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+4,9%) şi de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+4,2%). Activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană au scăzut cu 0,7% .
Comments are closed.