Firmele care furnizează servicii de utilități, dar și instituțiile publice la care se plătesc taxe, impozite sau amenzi vor fi obligate să-și asigure dotarea pentru a accepta plăți cu cardul atât la sediile acestora, cât și online, potrivit unui proiect de lege înregistrat la Senat. 

Proiectul vizează modificarea și completarea OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată în relația cu furnizorii de utilități sau cu instituțiile statului.
Astfel, vor fi obligați să accepte plata online cu cardul, printre alții, furnizorii de apă și canalizare, electricitate, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, dar și primăriile, indiferent de dimensiunea localității, potrivit avocatnet.ro.

În plus, spre deosebire de ceea ce se-ntâmplă în prezent, pe lângă cheltuielile legate de administrarea și operarea terminalelor de plată (POS-urile de la casierii), instituțiile publice vor trebui să prindă în bugetele proprii și cheltuielile legate de administrarea și operarea programelor informatice de gestionare a sistemelor electronice moderne de plată la distanță.

Pentru a implementa obligația de a permite plata online cu cardul, firmele de utilități și instituțiile statului vor avea la dispoziție cel mult șase luni de la intrarea în vigoare a noilor prevederi.

Pentru a deveni lege, proiectul trebuie aprobat de Parlament, promulgat de preşedintele ţării și publicat în Monitorul Oficial.

 

Articolul precedentCe uită bucureștenii în taxi. Care sunt cele mai ghinioniste zile
Articolul următorSoțul Vioricăi Dăncilă, de la privat la stat. Cum a ajuns consilier la Transgaz, compania magnet pentru rudele politicienilor