Florin Cîțu susține că investițiile făcute în timpul crizei de coronavirus din acest an au avut un efect pozitiv în contextul scăderii drastice a PIB din al doilea trimestru – scăderea cu 12,3% față de primul trimestru. Ministrul Finanțelor publice spune că economia a fost afectată în al doilea trimestru din acest an doar de două luni de stare de urgență și, „pentru a menține ritmul și a asigura revenirea rapida a economiei, este nevoie că politica fiscala și monetară să lucreze împreună”, într-un mesaj postat pe Facebook după ce INS a publicat ultimele date, provizorii, care confirmă contracția economică din trimestrul II.

„Vești bune din economie, în contextul celei mai mari crize economice din ultima sută de ani. În trimestrul II economia a fost afectată de aproape două luni de stare de urgență. Totuși, investițiile au avut o contribuție pozitivă la creșterea economică de 0.4 puncte procentuale. Nu cred că sunt multe țări care pot arata o astfel de performanță.

A doua veste bună, în iulie câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,1% față de iulie 2019.

Această CREȘTERE a venitului NET de care beneficiază milioane de români este foarte importantă, mai ales în contextul crizei economice globale.

Pentru a menține ritmul și a asigura revenirea rapida a economiei este nevoie că politica fiscala și monetară să lucreze împreună.

Spațiul fiscal este limitatat dar mai este loc de relaxare pe partea de politica monetară, atât la dobânzi cât și la rezerve minime obligatorii.

Injecția de lichiditate în economie de până acum a funcționat perfect. Trebuie să continuăm”, a scris ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, marți, pe Facebook, după ce Institutul Naţional de Statistică a publicat ultimele date oficiale, provizorii, privind scăderea economică din al doilea trimestru – 12,3% față de trimestrul I, dar și datele privind câștigurile salariale medii de până acum, în contextul crizei COVID-19.

Potrivit datelor provizorii publicate marţi de INS, Produsul Intern Brut în trimestrul II a fost, în termeni reali, mai mic cu 12,3%, comparativ cu trimestrul I din 2020.

Articolul precedentTaxa pentru pașaport se poate plăti, de acum, și în sistem self pay
Articolul următorFlorin Cîțu: De la agricultură vine cel mai mare risc de recesiune tehnică

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau