Salariul minim pe economie va fi majorat, după negocieri cu sindicatele și patronatele, a anunțat marți secretarul de stat în Ministerul Muncii, Cristian Vasilcoiu. Mai mult, acesta a precizat că după revenirea PSD la guvernare s-a transmis autorităților UE susținerea pentru introducerea salariului minim la nivel european.
Secretarul de stat a reacționat pe rețelele de socializare față de protestul organizat de un ONG în fața Ministerului Muncii, tocmai pentru a solicita introducerea salariului minim la nivel european.
„I-a apucat pe usr-iști și falangele lor ong-iste grija de… salariul minim. Cât au fost la guvernare l-au mărit puțin spre deloc! Ba chiar au transmis instituțiilor europene că se opun introducerii salariului minim la nivel european!”, a scris Vasilcoiu, sugerând că în spatele protestelor de marți s-ar afla USR.
„Cât a guvernat PSD a fost mărit mereu salariul minim, iar de când am revenit la guvernare am transmis autorităților UE că susținem instituirea salariului minim la nivel european! Pe reziștii “grijulii” i-am invitat la întâlniri cu ministrul Muncii și acum două săptămâni și săptămâna trecută! Au refuzat, fiindcă, de fapt, tot ce doreau ei era să facă circ în fața Ministerului Muncii, că doar nu credeați că îi interesează de românii care muncesc pe salariul minim și de sărăcia în muncă!
Ei bine, azi n-au decât să bată toba, că ministrul nu e în București, iar eu sunt la întâlniri pe alte teme la Guvern! P.S.: salariul minim o să îl mărim, din nou, tot noi, după negocieri cu sindicatele și patronatele!” a mai precizat Vasilcoiu.
Anterior, ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că salariul minim ar urma să crească din prima lună a anului viitor.
Marți, în fața sediului Ministerului Muncii a avut loc un protest organizat de comunitatea Declic, prin care se cere adoptarea salariului minim european, ca singura soluție pentru a le asigura românilor un trai decent. Salariul minim brut în țara noastră este 2.550 de lei, iar cele mai recente date arată că o singură persoană are nevoie lunar de 2.700 de lei pentru coșul minim de consum, se arată în comunicatul transmis de organizația nonguvernamentală.