Atitudinea românilor față de economisire este una relativ învechită, care face abstracție atât de instrumente moderne, cât și de practici de prevenție de altă natură, cum ar fi diverse asigurări. Pentru mai bine de opt români din zece, singurele forme de economisire sunt depunerea banilor la banca sau păstrarea în dulap, arată un studiu Reveal Marketing Research.

Astfel, 50% dintre intervievați susțin că dacă ar reuși să economisească trimestrial câte 350 lei i-ar depune într-un cont bancar. Alți 32% au declarat că ar prefera să păstreze banii economisiți într-un plic în șifonier.

Pe de altă parte, doar 8% dintre respondenți au menționat că ar alege să investească într-o asigurare de viațăși doar 4% dintre români ar investi la bursă prin intermediul unui broker.

Ce ar face românii cu 350 lei economisiți?

Tinerii profesioniști sunt printre cei cei mai dispuși să apeleze la o bancă atunci când se gândesc la metodele de economisire a banilor, 57% dintre aceștia menționând că i-ar depune într-un cont bancar. Peste 70% dintre seniorii pensionari ar face același lucru. Conform datelor Reveal Marketing Research, observăm că în mediul urban și mediul rural, preferința pentru păstrarea banilor la bancă este prima opțiune a românilor atunci când vine vorba de economisire – 49% dintre cei din urban și 51% dintre cei din rural au optat pentru această variantă.

Pentru mai mult de o treime dintre respondenți, varianta comună de economisire este să-i țină chiar în propria locuință. 40% dintre familiile tradiționale, întrebate cum ar proceda dacă ar reuși să strângă trimestrial o sumă de 350 lei, au afirmat faptul că ar păstra banii într-un plic în șifonier. Același lucru l-ar face și o treime dintre maturii fară partener. Explicația acestor categorii cu o cultură financiară precară este că posibilitatea de a vedea banii și a-i putea atinge le poate oferi sentimentul de control asupra resurselor financiare.

Asigurările de viață și investițiile la bursă

Când vorbim de asigurările de viață, doar 8% din români sunt interesați și le percep ca investiții. În mare parte, este vorba de familiile moderne, așa cum arată datele Reveal Marketing Research. 13% dintre familiile moderne ar alege să investească banii în acest fel. Doar 9% dintre mileniali, întrebați cum ar proceda cu o sumă de 350 de lei economisita, au menționat varianta investiției într-o asigurare de viață.

Procentele sunt scăzute în ceea ce privește tendința românilor de a investi la bursă cu ajutorul unui broker. Din totalul eșantionului, doar 4% dintre repondenți ar alege acest tip de gestionare a economiilor. Comparativ cu restul segmentelor, maturii fără partener se arata mai interesați de acțiunile la bursă – 8% dintre ei au selectat această opțiune. Totuși, procentele sunt foarte mici, iar românii nu se arată deschiși la a investi banii economisiți la bursă.

Doar 6% dintre respondenți au menționat că ar opta pentru alte metode de gestionare a banilor puși deoparte, față de cele listate în sondaj.

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development.

Articolul precedentȘedință de Guvern la Palatul Victoria. Noi măsuri adoptate în contextul pandemiei
Articolul următorAproape un sfert din populația României merge la toaletă în afara casei. România, PE ULTIMUL LOC în Europa