Încep concedierile. Sute de oameni ajung pe străzi. O companie din industria auto românească dă afară peste 600 de angajați.
Compania Aumovio România, specializată în componente electronice pentru industria auto și desprinsă recent din Continental, a anunțat un plan global de optimizare a operațiunilor și de reorientare strategică, care include reducerea personalului cu 641 de angajați din cele trei unități ale sale din țară: 288 de poziții la Iași, 117 la Sibiu și 236 la Timișoara.
Angajații concediați vor beneficia de salarii compensatorii. Între 1 și 6, în funcție de vechime
Reprezentanții companiei au transmis că măsurile vizează concentrarea investițiilor în cercetare și dezvoltare (R&D) către tehnologii de vârf și creșterea eficienței, având impact asupra tuturor sectoarelor de activitate, în special ariile de afaceri precum User Experience, Autonomous Mobility, Safety and Motion și Architecture and Network Solutions. Compania se angajează să aplice aceste măsuri într-o manieră responsabilă din punct de vedere social, majoritatea activităților urmând să fie implementate până la finalul anului 2026. Angajații concediați vor beneficia de salarii compensatorii (între 1 și 6, în funcție de vechime) conform contractului colectiv de muncă, cu suplimente pentru categoriile vulnerabile sau pentru cei cu vârste de peste 50-55 de ani.
Compania are 13.000 de angajați în România
Aumovio România, înființată oficial pe 2 septembrie, are aproximativ 13.000 de angajați și a preluat de la Continental AG patru centre R&D (Brașov, Iași, Sibiu și Timișoara) și două unități de producție (Sibiu și Timișoara), fiind condusă de Liviu Bălan. De altfel, doi reprezentanți români, Radu-Ioan Catanet și Ionuț-Sergiu Istrați, s-au alăturat recent Consiliului de Supraveghere al companiei.
În ciuda acestor concedieri, primul raport financiar al Aumovio de la listarea la bursă din septembrie a evidențiat creșterea profitabilității comparativ cu anul precedent. Compania a raportat vânzări de 14,1 miliarde euro în primele nouă luni ale anului (o scădere de 4,2%) și o valoare EBIT ajustat în creștere cu 146%, ajungând la 409 milioane euro pe parcursul celor trei trimestre.
Conducerea spune că actualul mediu de afaceri este dificil
Această performanță a fost explicată prin optimizarea mixului de produse și reducerea costurilor fixe generate de programele de eficiență.
Totuși, rezultatele pe segmente de business sunt divergente. Zona Contract Manufacturing a înregistrat cea mai mare scădere a vânzărilor, în timp ce segmentul User Experience a avut cea mai stabilă performanță. CEO-ul Aumovio, Philipp von Hirschheydt, și-a exprimat încrederea în strategia companiei și în capacitatea sa de a modela viitorul mobilității, în ciuda unui mediu „persistent dificil” marcat de evoluții variate pe piața globală a producției de autoturisme.
















