Mașina personală te ajută să te deplasezi de acasă la birou, să îți transporți acasă cumpărăturile de le hypermarket sau să mergi cu familia în vacanță, însă poate fi o sursă de venit, dacă vrei să câștigi niște bani în plus. De asemenea, mașina te poate scoate dintr-un impas financiar într-o situație neprevăzută, când ai nevoie de bani urgent, iar în rândurile următoare îți vom arăta cum poți câștiga bani cu ajutorul propriului autovehicul.

 Taximetrie

Aceasta este prima variantă care vine în minte atunci când este vorba de făcut bani cu mașina proprie. Orice deținător de autovehicul poate deveni taximetrist particular, pentru ca apoi să efectueze curse cu mașina proprie. Pentru aceasta trebuie să obții o autorizație care să-ți dea dreptul să faci taximetrie, iar mașina trebuie omologată pentru acest tip de activitate. Dacă mașina este într-o stare tehnică bună, nu trebuie să îți faci probleme în acest sens, dar trebuie să ții cont că va trebui să treci mai des pe la service pentru reviziile periodice.

Mai e nevoie să cunoști foarte bine orașul și să-ți faci timp pentru a efectua cursele care-ți vor aduce profitul dorit.

 Ridesharing

Apărute mai recent în România, serviciile de ridesharing reprezintă o altă modalitate prin care poți câștiga bani cu propria mașină. Poți face asta călătorind în interes propriu și luând pasageri pe locurile disponibile din mașină, sau te poți înscrie într-o aplicație de ride sharing, prin intermediul căreia preiei pasageri și îi transporți acolo unde au nevoie.

Cea mai populară aplicație de ridesharing din România este Uber, însă pe piață au mai apărut și alte companii care oferă servicii similare, așa că ai posibilitatea de a alege oferta care ți se pare cea mai atractivă.

 Publicitate

Dacă ești dispus să modifici puțin aspectul mașinii, poți obține bani din servicii publicitare. Însă, asta presupune aplicarea unor autocolante publicitare pe mașină, iar tot ceea ce trebuie să faci după aceea este să continui să îți folosești autovehiculul în mod uzual, fiind plătit pentru reclama pe care o faci în acest mod.

Pentru a câștiga bani astfel, trebuie să te adresezi unei agenții publicitare care folosește astfel de servicii, iar dacă mașina ta corespunde standardelor, o vei lăsa în seama specialiștilor de aici, care vor aplica autocolantele publicitare.

Campaniile publicitare durează între câteva săptămâni și 6-7 luni, timp în care primești bani pentru publicitatea făcută prin intermediul mașinii personale.

 Curierat și livrări

Mașina personală poate fi folosită și pentru efectuarea unor servicii de curierat, pentru că există firme care preferă apeleze la astfel de servicii în loc să își achiziționeze propria flotă de mașini și să angajeze șoferi. Astfel, poți livra colete la destinațiile indicate, dar poți colabora și cu o firmă de catering care face livrări la domiciliu sau cu alte firme care apelează la astfel de serviciu pentru clienții lor.

De asemenea, dacă ai dubă sau o camionetă, poți efectua și transporturi de marfă, materiale de construcții, mobilă și multe altele.

 Amanetul auto

În situația în care ai la un moment dat nevoie urgentă de bani și nu știi de unde să faci rost, tot mașina te poate scoate din impas. Este vorba despre serviciile de  amanet auto, o formă de împrumut practicată de cele mai multe case de amanet. Asta înseamnă că poți merge cu mașina la casa de amanet și să o lași gaj pentru un împrumut. Mașina este evaluată rapid, iar suma pe care o primești este în concordanță cu valoarea autovehiculului. Se încheie apoi un contract în care este stipulată clar și dobânda aferentă, iar până la returnarea împrumutului, autovehiculul rămâne la casa de amanet, de unde îl poți recupera când achiți datoria.

 Iată, așadar, că mașina nu este bună doar să „înghită” bani pentru benzină, revizii și reparații, ci poate servi și ca o sursă de venit, profitabilă dacă știi cum să te folosești de ea.

Articolul precedentAntrenorul de judo Adrian Croitoru, despăgubiri uriașe în instanţă. Cum a reușit să dea o „lovitură” de 100.000 de euro
Articolul următorRomânii au aflat de la Banca Mondială că realizează venituri ridicate