Zilele trecute, Banca Mondială a anunțat că a re-clasificat România în rândul statelor cu venituri ridicate. Tehnic vorbind, aceasta înseamnă includerea țării noastre în cea mai bună grupă valorică a statelor din clasificările Băncii Mondiale.

Practic, din iulie 2019, criteriul de clasificare arată astfel:

Re-clasificarea României în categoria statelor cu venituri ridicate indică depășirea pragului de 12 375 USD/locuitor pentru indicatorul Venit Național Brut/locuitor. Diferenţa dintre Venitul Naţional Brut (VNB) şi Produsul Intern Brut (PIB)  constă în faptul că ambii indicatori arată suma bunurilor şi serviciilor vândute către consumatorul final într-o economie dar primul se referă la veniturile realizate de persoanele sau firmele naţionale, în timp ce al doilea, mult mai des utilizat, la veniturile realizate pe teritoriul naţional. Practic, în cazul nostru VNB este ceva mai mic decât PIB (cam cu 2% din PIB, vreo 4,4 miliarde USD).

În lume există 29 de economii cu venit scăzut (VNB sub 1035 USD /locuitor ), 50 de economii cu venit mediu-scăzut (VNB între 1036 – 4045 USD/locuitor), inclusiv Republica Moldova, 56 de economii cu venit mediu-ridicat (VNB între 4046-12375 USD?locuitor), inclusiv Bulgaria, Serbia sau Turcia și 83 de economii cu venit ridicat (peste 12 375 USD?locuitor), inclusiv România.

https://datahelpdesk.worldbank.org/knowledgebase/articles/906519

În ceea ce privește statele Europei de Est, iată evoluția clasificării lor din ultimii ani:

  • Ungaria a fost, în 1989, clasificată în categoria „Venit mediu ridicat”, a rămas acolo până în 2009, când a fost re-clasificată la categoria „Venit  ridicat”, a retrogadat o treaptă în 2014, apoi a revenit, în 2016, în categoria cea mai performantă
  • Polonia  a fost, în 1989, clasificată în categoria „Venit mediu ridicat”, a rămas acolo până în 2011, când a fost re-clasificată la categoria „Venit ridicat”, și a rămas acolo până acum
  • Cehia  a fost, în 1989, clasificată în categoria „Venit mediu scăzut”, a rămas acolo până în 1996, când a fost re-clasificată la categoria „Venit mediu ridicat”, a promovat la categoria „Venit ridicat” în 2008, unde s-a menținut până astăzi
  • România  a fost, în 1989, clasificată în categoria „Venit mediu ridicat”, a rămas acolo până în 1992, când a fost retrogadată la categoria „Venit mediu scăzut”, a promovat la categoria „Venit mediu ridicat” în 2007, unde s-a menținut până în 2019, când a crescut la ultima treaptă, „venit ridicat”.

Practic, putem spune că avem un decalaj de 11 ani în urma cehilor, unul de 8 ani în urma polonezilor și unul de numai 3 ani în urma ungurilor. Bulgarii, însă se află încă la o categorie inferioară nou. Croația a fost promovată la categoria „venit ridicat” în 2010, a retrogadat, pentru numai un an, în 2018 și a revenit acum în aceeași ligă cu noi.

http://databank.worldbank.org/data/download/site-content/OGHIST.xls

În ceea ce privește indicatorul venitului național brut/locuitor, valorile nominale în Estul Europei sunt următoarele:

Slovenia, 25 750 USD (locul 38 mondial), Cehia 22 000 USD (locul 43 mondial), Slovacia 19340 USD (locul 47 mondial), Ungaria 16140 USD (locul 57 mondial), Polonia 15 200 USD (locul 59 mondial), Croația 14 910 (locul 62 mondial), România 12 600 USD (locul 65 mondial), Rusia 11 260 USD (locul 67 mondial), Turcia 9610 USD (locul 74 mondial), Bulgaria 9 410 USD (locul 76 mondial), Serbia 7020 USD (locul 88 mondial), Republica Moldova  3930 USD (locul 122 mondial) și Ucraina 3370 USD (locul 131 mondial).

Dacă ne referim, însă, la valorile PPP (power purchase parity- la paritatea puterii de cumpărare, în cifre comparabile ) vom avea următorul tablou:

Cehia 40 660 USD (locul 35 mondial), Slovenia 40 070 USD (locul 36 mondial), Slovacia 33 680  USD (locul 43 mondial), Ungaria 32 750 USD (locul 44 mondial), Polonia 32 710 USD (locul 45 mondial), România 31 860 USD (locul 46 mondial), Croația 29 520  (locul 51 mondial), Rusia 28 270 USD (locul 55 mondial), Turcia 27 410 USD (locul 56 mondial), Bulgaria 23 880 USD (locul 65 mondial), Serbia 17 960 USD (locul 76 mondial), Ucraina 13 750 USD (locul 99 mondial) și Republica Moldova  13 210  USD (locul 100 mondial) .

http://databank.worldbank.org/data/download/GNIPC.xls

Ca o concluzie, putem spune că cel mai mare salt este cel făcut de România, care ajunge ca, în termeni comparabili, să fie foarte aproape de Polonia și Ungaria și să se distanțeze de Croația și Bulgaria . Republica Moldova confirmă statutul de codaș al Europei, ca o expresie sintetică a eșecului istoric al statalității sale.

În dreapta avem valorile VNB/locuitor în standardul PPP, iar în stânga cele în standardul/metodologia Atlas

 

 

Articolul precedent5 moduri prin care mașina ta te poate ajuta sa faci bani (P)
Articolul următorCazul Croitoru. Judo, pseudo-justiție și „rezerviștii”. Avocat FRJudo: „Sentinţă nepermisă împotriva judo-ului, ce trece de limita absurdului”