Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat, astăzi, la Parlament, acolo unde urmează să fie dezbătută moțiunea simplă pe sănătate depusă de social-democrați, că nu crede că există un ministru în acest Guvern care să fie complet mulţumit de bugetul pe care l-a primit, însă este un buget care îi permite să facă investiţii și să rezolve problemele urgente. 

„Din bugetul Ministerului, o parte merge către Fondul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate. Partea din buget rămasă la dispoziţia ministerului este un pic mai mare decât anul trecut. Nu este suficientă. Am primit asigurări că se vor găsi soluţii. Am avut discuţii şi în coaliţie. În acest an sunt costuri care nu se vor repeta în 2022. Lucrurile își vor găsi o soluție. Nu există un minister care să fie complet mulțumit de bugetul primit. Avem foarte multe lucuri de făcut. E un buget care ne permite să facem investiții și să rezolvăm chestiunile urgente. E un buget care se află încă în discuție…”, a afirmat Voiculescu.

În ceea ce privește anunțul făcut, astăzi, de Ministerul Sănătății privind decesul românului care suferise arsuri prin electrocutare la finalul lunii ianuarie, Vlad Voiculescu a afirmat că înțeles din raportul medicului Ciprian Isacu, care l-a avut sub observației pe pacient, că „unele lucruri puteau fi făcute mai bine”.

Întrebat despre posibilitatea ca un „pașaport de vaccinare” să fie adoptat și în România, după modelul unor state vecine, ministrul a răspuns că un astfel de pașaport nu se află pe agenda ministerului. „Sunt doar discuții. Nu există o decizie în acest sens”.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentSă credem sau nu în bugetul propus?
Articolul următorKlaus Iohannis, întâlnire cu liderii Coaliției la ora 18. Principalela temă de discuție va fi Bugetul pe 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau