Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că acțiunile penale împotriva sindicatului de la metrou continuă, iar în paralel va fi depusă o acțiune în instanță pentru ca sindicatul să plătească pagubele produse în urma grevei de vinerea trecută.
„Au apărut niște povești în ultimele 24 de ore. Circulă un fake de la sindicate, că s-ar fi pus batista pe țambal. E complet fals. Și acțiunile penale depuse la DNA și DIICOT continuă. Nu negociem legea – s-a lucrat zilele trecute, poliția a identificat 350 dintre participanții la blocarea metroului, și le mulțumesc Nu există nici o intenție de a da un pas înapoi. Azi, metrorex depune o acțiune la Tribunal pentru despăgubirea de către sindicatul USLM. Vom cere banii de la Rădoi și sindicat, 2.8 milioane de lei. Chiar ei au semnat că au oprit voluntar lucrul vineri”, a declarat Cătălin Drulă.
El a precizat că toate celelalte căi de tragere la răspundere a celor vinovați merg înainte.
”În Metrorex, legat de salarizare și de personal – e matematic și contabil imposibil să rămână la fel. Există doar variante matematice simple: ori se acceptă o renegociere a salariilor, ori se ajunge la disponibilizări, sau varianta 3 – insolvența. O companie în insolvență poate face și scăderi de salarii, și concedieri”, a mai spus ministrul Transporturilor.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus, că, începând cu 3 aprilie, se vor elibera spațiile comerciale de la metrou operate de sindicat.
„Se aplică legea. E termen de somație pe 2 aprilie. E ocupat spațiul public operat ilegal de sindicat. A existat un contract de asociere în participațiuene. De 3 ani funcționează ilegal. Implică partea de execurtor judecătoresc, poliție locală, jandarmerie, nu știu exact cum o să se facă. Nu negociem legea, e clar acest lucru.
Intervine ADP-ul, cu jandarmii, nu e prima dată când se face un astfel de lucru”, a spus Cătălin Drulă.