Protestele violente de stradă lovesc din plin economia României! Ca dovadă, euro a ajuns astăzi la un nou nivel record. Moneda europeană a fost cotată la 4 lei și 92 bani, pe fondul instabilității. Nesiguranța socială va genera și costuri mai mari cu împrumuturile pe care trebuie să le facă statul român, spun experții in economie. 

Creșterea euro se va resimți cel mai mult și mai rapid în prețurile alimentelor, dar și în ratele bancare, chirii și abonamente. Pe de altă parte, protestele anti-restricții ar putea ducea la amânarea unor măsuri de relaxare cu impact economic.

Mai mult decât atât, instabilitatea politică și socială poate duce la împrumuturi mai scumpe pentru statul român. Asta din cauza neîncrederii investitorilor străini și a băncilor. În plus, din cauza pandemiei a crescut și numărul șomerilor pentru că foarte mulți oameni care au rămas fără un loc de muncă în străinătate s-au întors în țară.

Pe de altă parte, specialiștii în sănătate atrag atenția că efectele protestelor se vor vedea în două săptămâni când e posibil să ne confruntăm cu un nou val de îmbolnăviri. Iar, acest lucru va duce la restricții mai dure cu impact economic.

Articolul precedentVIDEO | Ministrul Transporturilor a trecut la amenințări: „Acțiunile penale continuă. Vom cere banii de la Rădoi și sindicatul Metrorex”
Articolul următorDrulă: A fost lansată licitaţia pentru Drumul expres Bucureşti – Târgovişte