Profit & Loss· 2 min citire

Șeful de la Antifraudă, demis chiar în ziua în care Dragnea l-a amenințat

dragnea zice dancila face

dragnea zice dancila face

Scris de Razvan Ilie Publicat: 10 apr. 2019, 23:59

Liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a avertizat miercuri pe directorul de la Antifraudă, împreună cu șefii de Direcția sanitară și Protecția consumatorilor, cu privire la calitatea produselor agroalimentare venite din import. Premoniție sau ordin, vorbele lui Dragnea s-au transformat în fapte în aceeași zi.

 

 

Avertismentul transmis de Dragnea, miercuri, la Colibași, Giurgiu:

„Transmit un ultim avertisment celor de la Autoritatea Sanitar Veterinară, celor de la Protecția Consumatorului, Antifrauda și Vămile: Dacă într-un timp foarte scurt nu vor reuși să realizeze un sistem prin care în România să nu mai intre marfă de contrabandă, mă refer în special la legume și fructe, dacă nu vor fi in stare să analizeze fiecare fructă și fiecare legumă, să nu mai intre ceva nesănătos, atunci mai bine să plece acasă sau de unde au venit", a spus șeful PSD, care altfel nu recunoaște că are un cuvânt de spus în zona executivă și toate deciziile sunt la premier.

La câteva ore după această exprimare sibilinică, în Monitorul Oficial a apărut o decizie a premierului Viorica Dăncilă prin care șeful Direcției Generale Antifraudă Fiscala, Virgil Pîrvulescu, a fost schimbat din funcție.

Pîrvulescu, numit în urmă cu un an, a fost înlocuit de omul pe care tot Dăncilă l-a eliberat din funcșie după schimbarea guvernului Tănase - Daniel Mihail Tudor.

Fostul președinte al ANAF Gelu Diaconu anunță că schimbarea denotă "cavalcada incompetenței care continuă într-un ritm aberant."

"Nicăieri în lume nu este o asemenea debandada la varful institutiilor vitale ale statului: armata, justitie, fisc, curte de conturi, politie, jandarmerie, etc. Sunt convins ca e un efect dirijat al cuplului infracțional Daddy- Valcov, interesați să se fure în liniste, dar mai ales să se pună "capacul" pe ce s-a furat în trecut." afirmă fostul președinte ANAF.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Profit & Loss