Românii cu amenzi neplătite, urmăriți electronic de Fisc

coada-ghiseu-1024x491
Guvernul reglementează în detaliu procedura de urmărire electronică a încasării amenzilor contravenționale.
Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ prin care reglementează mecanismele de achitare a sumelor reprezentând amenzi contravenționale care se fac venit la bugetul local al unității sau subdiviziunii administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul.
Proiectul ar urma să faciliteze, spune Guvernul, achitarea amenzilor contravenționale prin constituirea unui cont unic de plată și simplificarea procedurilor de urmărire a încasării amenzilor, precum și crearea regulilor privind fluxurile financiare, respectiv pentru furnizarea standardizată a seturilor de date.
La finalul anului trecut, Guvernul Dăncilă a decis ca, începând cu 1 ianuarie 2019, să intre în vigoare prevederile Legii nr. 203/2018 privind plata amenzilor într-un cont unic, potrivit OMFP nr. 3893/2018, publicat în Monitorul oficial din 27 decembrie.
Acum, Ministerul Dezvoltării vine cu normele de aplicare la această lege, precizând că fără aprobarea normelor prevederile art. 1-17 din Legea nr. 203/2018 nu pot fi aplicate începând cu data anunțată, de 1 ianuarie 2019.
În ultimii trei ani, patru ministere (Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Justiției), au colaborat pentru intrarea în vigoare începând din 2019 a unui Sistem informatic de gestionare a titlurilor de creanță electronice.
Ministerul Afacerilor Interne își va dezvolta un sistem de colectare a titlurilor de creanță electronice de la agenții constatatori care să furnizeze setul de date și informații Sistemului informatic de gestionare a titlurilor de creanță electronice.
În scopul încasării amenzilor contravenționale aplicate persoanelor fizice de către agenții constatatori din cadrul organelor care au implementat seria de evidență unică a proceselor verbale de contravenție și modalitatea de preluare și transmitere în sistem informatic a datelor necesare creării titlului de creanță electronic, la Trezoreria operativă centrală și la unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului se deschid conturile unice (pentru cetățenii cu domiciliul în România, respectiv pentru cetățenii care nu au un domiciliu în România).
Titlul de creanță electronic cuprinde elemente de identificare a contravenientului descrise în procesul verbal de contravenție și de-acum se instituie procedura de urmărire electronică a încasării amenzii în funcție de calea procedurală urmărită de contravenient cum ar fi plângerea la instanța de judecată competentă și existența unei hotărâri judecătorești.
Veniturile din amenzi sunt venituri ale bugetului de stat cu excepția veniturilor din amenzi privind circulația pe drumurile publice ce sunt venituri ale unității administrativ teritoriale, unde a avut loc fapta sancționată contravențională.
Ce conțin Normele de aplicare
- Sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanță electronice este format din interconectarea sistemelor informatice ale tuturor autorităților și instituțiilor publice care aplică prevederile art. 1 - 17 din Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, cu modificările ulterioare
- Achitarea amenzilor contravenționale în contul unic se poate efectua de către persoanele fizice, prin următoarele modalități de plată:
a) prin decontare bancară, inclusiv internet banking, home-banking, mobile banking sau alte mijloace de plată la distanță puse la dispoziția persoanelor fizice de instituțiile de credit, plata efectuându-se în contul unic deschis la Trezoreria Operativă Centrală din cadrul Ministerului Finanțelor Publice;
b) prin intermediul contului tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la instituții de credit cu care sunt încheiate convenții, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1801/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind informațiile obligatorii care se înscriu în ordinele de plată pentru Trezoreria Statului prin care contribuabilii persoane fizice efectuează plăți către bugetele componente ale bugetului general consolidat prin contul tranzitoriu deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice și informațiile cuprinse în mesajul electronic de plăți care se transmite în sistem informatic de către instituțiile de credit inițiatoare, cu modificările și completările ulterioare;
c) în numerar, la orice unitate teritorială a trezoreriei statului;
d) prin intermediul echipamentelor POS instalate la orice unitate teritorială a trezoreriei statului;
e) prin mandat poștal transmis de unitățile poștale în sistem electronic în conformitate cu prevederile art. 163 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
f) în numerar, la casieriile organelor fiscale locale ale autorităților administrației publice locale, denumite în continuare OFL;
g) prin Sistemul Național Electronic de Plăți, disponibil la adresa de internet www.ghiseul.ro, numai amenzile contravenționale cuvenite bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale înregistrate în sistem, achitate de persoanele fizice care au domiciliul pe raza acestora;
h) prin intermediul echipamentelor POS instalate la sediile OFL-urilor.
-Ministerul Finanțelor Publice virează sumele încasate în contul unic de la persoanele fizice care au domiciliul în România, în termen de două zile lucrătoare de la încasare, pe fiecare unitate/subdiviziune administrativ-teritorială în funcție de domiciliul contravenientului conform datelor din Registrul național de evidență a persoanelor la care Ministerul Finanțelor Publice are acces la data transferului.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























