Grupul auto german Volkswagen se apropie de o decizie finală cu privire la construcția unei noi uzine în Turcia, a declarat joi un membru din Consiliul de Administrație al Volkswagen, informează Reuters.
"Suntem pe ultima sută de metri în discuțiile cu Turcia", a declarat Andreas Tostmann, responsabil cu producția în boardul Volkswagen, adăugând că se așteaptă ca finalizarea discuțiilor să aibă loc în două săptămâni, "poate chiar mai repede".
Anterior, o serie de surse din apropierea acestui dosar au declarat pentru Reuters că noua uzină din Turcia ar urma să coste peste un miliard de euro și va putea produce peste 300.000 de unități pe an, printre care modelele VW Passat și Skoda Superb, care vor fi exportate spre Europa de Est. De asemenea, sursele au precizat că noua uzină va avea aproape 4.000 de angajați la Manisa, în apropiere de Izmir, partea de vest a Anatoliei, iar lucrările de construcție ar putea demara în 2020 pentru ca primele autovehicule să iasă pe poartă în 2022.
Volkswagen a analizat mai multe posibile locații pentru noua sa uzină din Europa de Est, pe lista scurtă fiind și Bulgaria, dar până la urmă grupul german a optat pentru Turcia.
Însă un acord cu Turcia ar putea fi unul controversat din punct de vedere politic, având în vedere îngrijorările exprimate de Uniunea Europeană față de constrângerile la adresa libertății de exprimare introduse de regimul președintelui Tayyip Erdogan. În replică, Volkswagen susține că Turcia este o țară candidată la aderarea la UE.
Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania. A