Renault, propunere de holding pentru Nissan. Ce se va schimba

1494862302-2702
Renault urmează să prezinte în curând o propunere interessantă către partenerul japonez de alianță, Nissan, precizează presa din Japonia.
Renault SA va propune Nissan Motor un plan ce prevede crearea unei companii holding comune prin care cei doi producători auto vor fi pe picior de egalitate, în condițiile în care grupul francez vrea o integrare mai extinsă cu partenerul de alianță din Japonia, a anunțat vineri publicația niponă Nikkei, citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite Agerpres.
Renault și Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deține 44,3% din acțiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acțiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez.
Conform propunerii, ambele firme vor nominaliza un număr aproape egal de directori ai noului holding, unde vor fi transferate acțiunile obișnuite ale Nissan și Renault pe o bază echilibrată, susține Nikkei.
Astfel s-ar dilua efectiv participația deținută de statul francez la Renault la aproximativ 7% - 8%, de la 15% în prezent. Sediul noii entități ar putea fi în Singapore.
Parteneriatul Nissan cu Mitsubishi Motors, în care deține o participație de 34%, va rămâne neschimbat conform noii propuneri, susține publicația niponă.
Renault urmează să prezinte în curând această propunere către Nissan, precizează Nikkei. Reprezentanții producătorului auto nipon nu au dorit să comenteze informația.
Planul prezentat de Nikkei vine după ce săptămâna aceasta Nissan a avertizat că este posibil să nu-și îndeplinească ținta anuală de profit, câștigând mai puțin decât partenerul de alianță Renault, pentru prima dată în ultimul deceniu, pe fondul dificultăților cu care se confruntă cei doi producători auto după scandalul în care este implicat fostul șef Carlos Ghosn.
Al doilea producător auto nipon și-a înrăutățit pentru a doua oară în acest an estimările privind profitul operațional în anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2019. Astfel, Nissan ar urma să înregistreze un profit operațional de 318 miliarde de yeni (2,8 miliarde de dolari), față de prognoza precedentă de 450 miliarde de yeni, din cauza costurilor mai mari din SUA, a mediului operațional dificil și a impactului asupra vânzărilor al recentelor probleme ale corporației".
Este cel mai redus nivel al profitului din anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2010.
Conform estimărilor preliminare, Nissan va anunța în 14 mai un câștig în dolari mai redus decât al Renault, pentru prima dată de când ambii producători auto au raportat pierderi, în 2009. Pentru anul trecut, Renault a reportat un profit operațional de trei miliarde de euro (3,4 miliarde de dolari). Când Renault a preluat pentru prima dată o participație în Nissan, în 1999, grupul auto francez era mai profitabil decât Nissan.
Vânzările ar urma să scadă la 5,52 milioane de vehicule, față de estimarea precedentă de 5,60 milioane de vehicule, iar în SUA livrările ar urma să se situeze la 1,44 milioane de vehicule, de la 1,46 milioane de vehicule previzionate anterior.
America de Nord este cea mai mare piață a Nissan, reprezentând un sfert din vânzările sale globale.
Analiștii consideră că este o perioadă dificilă pentru Renault - Nissan - Mitsubishi, în condițiile în care pe cele mai mari piețele auto globale - China, SUA și Europa - cererea pentru mașini este în scădere. Aceștia avertizează că alianța este esențială în cazul în care companiile vor să rămână competitive într-o industrie în care mărimea reprezintă un avantaj crucial.
În prezent, alianța regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariați și 122 de uzine pe toate continentele.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























