Piața de capital· 2 min citire

Noul indice ROBOR s-ar putea aplica și creditelor în derulare, bancherii se opun

robor

robor

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 16 apr. 2019, 11:45

Noul indice ROBOR s-ar putea aplica și creditelor în curs, nu doar celor noi. Amendamentul a fost formulat de senatorul ALDE Daniel Zamfir și a primit votul Comisiei Economice, deși băncile s-au opus vehement, potrivit Digi 24.

Propunerea va ajunge pentru vot în plenul Senatului.

Inițiatorul acestei modificări a afirmat, marți, că dacă noul ROBOR n-ar fi luat în clacul la toate creditele, s-ar produce o „discriminare”. „Este nefiresc să se aplice doi indici, unul calculat corect, și unul calculat incorect”, a spus el.

Zamfir a calificat drept "o perdea de fum" afirmațiile bancherilor că modificarea ROBOR nu va duce la reducerea ratelor.

În forma ințială, noul ROBOR,  calcat ca medie a tranzacțiilor efective de pe piața interbancară din ultimul trimestru din 2018, urma să se aplice automat creditelor noi. În cazul creditelor aflate în derulare, exista posibilitatea refinanțării, iar dobanda va fi recalculată în baza unui act adițional, începând cu data de 2 mai.

Potrivit unei analize economica.net, ratele la creditele ipotecare ar urma să scadă cu 5%, iar cele la creditele de consum cu 1,5% prin aplicarea noului ROBOR.

Potrivit modificărilor aduse în Comisia Economică, instituțiile de credit au obligația ca în decurs de 60 de zile să adapteze contractul conform noilor dispoziții legale.

După expirarea termenului, prin notificarea debitorului, efectele contractului sunt suspendate de drept până la adaptarea  contractului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital