Piața de capital· 1 min citire

Mega-alianță între Ford și Volkswagen

vw-ford-alliance-800x480

vw-ford-alliance-800x480

Scris de Razvan Ilie Publicat: 10 ian. 2019, 16:17

Săptămâna viitoare ar putea apărea noi detalii despre mega-alianța Ford-Volkswagen, informează Reuters.

 

Ford și Volkswagen, care de luni de zile discută despre o alianță strategică cu potențiale implicații globale pentru industria auto, vor oferi mai multe informații despre planurile lor comune la Salonul Auto de la Detroit, care va începe pe 14 ianuarie, scrie Automotive News.

Cei doi producători, care au mai colaborat și în trecut, au semnat, în iunie, un memorandum ce vizează o alianță strategică în mai multe domenii, inclusiv dezvoltarea de vehicule comerciale, potrivit promotor.ro.

Cadrul alianței ar putea include punerea în comun a resurselor privind tehnologia de construcție a mașinilor autonome.

Volkswagen a anunțat joi că vândut anul trecut un număr record de 6,24 milioane unități, în ciuda problemelor legate de livrarea mașinilor, pe fondul legislației antipoluare.

Compania se va confrunta cu provocări importante în 2019, au anunțat reprezentanții producătorului auto german.

„2019 va fi un nou an de provocări pentru brandul german, dincolo de creșterea volumului de vânzări și ne vom concentra asupra unei mai mari profitabilități”, a declarat Ralf Brandstaetter, directorul de operațiuni al Volkswagen.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital