Inflația din zona euro a încetinit la 2,4% în martie, potrivit datelor de la agenția se statistică a UE. Economiștii estimaseră că inflația se va menține constantă față de luna precedentă, la 2,6%.
Inflația din zona euro a încetinit la 2,4% în martie, potrivit datelor semnal publicate miercuri de agenția de statistică a Uniunii Europene, stimulând așteptările privind reducerea ratelor dobânzilor din vară, transmite CNBC.
Economiștii chestionați de Reuters estimaseră că inflația se va menține constantă față de luna precedentă, la 2,6%.
Rata de bază a inflației, excluzând energia, alimentele, alcoolul și tutunul, a încetinit de la 3,1% la 2,9% fiind, de asemenea, sub așteptări.
Cu toate acestea, inflația în sectorul serviciilor – un indicator cheie pentru Banca Centrală Europeană – a rămas blocată la 4% pentru a cincea lună consecutiv, indicând o presiune continuă din partea creșterii salariilor.
Un alt indicator important pentru BCE anunțat miercuri, rata șomajului în zona euro, a fost de 6,5% în februarie, stabilă față de ianuarie, dar în scădere de la 6,6% în februarie 2023.
Creșterile de prețuri în Franța și Spania au fost mai mici decât se prognozase săptămâna trecută.
Marți, inflația generală în cea mai mare economie a blocului, Germania, a fost estimată la un minim al ultimilor trei ani, de 2,2%.
Piețele se așteaptă ca banca centrală a zonei euro să înceapă să reducă costurile îndatorării în iunie – o poziție reflectată în mesajele recente ale factorilor de decizie BCE.
BCE urmează să organizeze o reuniune de politică monetară pe 11 aprilie.