Piața de capital· 2 min citire

Industria auto românească, afectată de dependența față de exporturi

ILUSTRATIE - UZINA - DACIA

ILUSTRATIE - UZINA - DACIA

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 10 aug. 2020, 15:48

Vulnerabilitatea majoră a industriei auto autohtone, în contextul crizei, este dependența de exporturi și faptul că acestea își revin foarte greu, arată o analiză PwC România.                  Efectele acestei vulnerabilități pot fi și mai drastice în perioada următoare, în contextul în care cele mai optimiste scenarii avansează o scădere a vânzărilor, la nivel european, de 20%

"Exporturile de mașini și componente auto reprezintă 46,6% din totalul livrărilor externe ale României, iar în primele șase luni ale anului au consemnat o cădere de peste 20%, potrivit Institutului Național de Statistică. De asemenea, vânzările de autoturisme înregistrează pe piața românească, conform numărului de autoturisme noi înmatriculate, o scădere de peste 34% în primele șapte luni ale lui 2020, față de perioada similară a anului trecut", a explicat Daniel Anghel, partener, liderul serviciilor pentru industria automotive, PwC România, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, măsurile luate deja de Guvern, cum ar fi sprijinirea șomajului tehnic în perioada stării de urgență, rambursarea mai rapidă a TVA și amânarea unor plăți au asigurat o anumită lichiditate companiilor producătoare în această perioadă.

În plus, autoritățile ar putea să întreprindă un set de măsuri pentru a îmbunătăți vârsta parcului auto din România, pentru a sprijini vehiculele mai puțin poluante. În acest context, continuarea programului "Rabla", cu accent pe achiziția de mașini electrice și hibride, și dezvoltarea infrastructurii de încărcare electrică ar fi un plus, susțin specialiștii PwC.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital