Piața de capital· 2 min citire

Indicele Robor aleargă să prindă inflația din urmă

bani cash

bani cash

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 5 iul. 2018, 11:19

Indicele Robor la 3 luni, care dictează nivelul dobânzilor variabile la majoritatea creditelor în lei,  a crescut la 3,39%, cel mai mare nivel din februarie 2014, a comunicat joi BNR.

Miercuri, indicele Robor la 3 luni a crescut la 3,34%.

Nivelul atins joi, 3,39%, este cel mai mare din 26 februarie 2014, când a fost 3,40%.

Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.

Totodată, indicele Robor la șase luni a crescut joi la 3,46%, cel mai mare nivel din 21 martie 2014, când a fost 3,47%.

BNR a anunțat, în 4 iulie, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la 2,50% pe an.

Reamintim că ieri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a spus că Indicele Robor se va intersecta cu rata inflației, dar speră ca acest lucru să nu se ptreacă „prea sus”. Ultima dată diponibilă, pentru luna mai, arată o rată a inflației de 5,4%, dar se estimează o scădere a acesteia, spre 3,5% la sfârșitul anului.

"Eu nu sunt confortabil cu această, așa să zic, avalanșă de știri că a venit Apocalipsa cu ROBOR-ul la 3,20%. A fost 4%, 5% și nu a murit nimeni în Țara Românească. Au fost și mai înalte. Să creați un nou bau-bau, nu neapărat dumneavoastră, un nou bau-bau, de la curs acum am ajuns la ROBOR, cred că este o ușoară exagerare și să spun așa: invit la calm. Mai multă atenție când tot promovați ideea că s-a ajuns la...ce record este dacă acum patru ani a fost mult mai mare. A atins recordul ultimilor trei ani și 12 zile și 5 luni. Deci nu e vorba dacă eu sunt confortabil. Este un nivel care este oricum la jumătatea ratei inflației pe care o avem în prezent. Deci sub nicio formă nu se poate spune că este o exagerare. Exagerare apare la această mediatizare excesivă. Mesajul nostru este că lumea a ieșit cu întârziere în Europa, în Zona Euro, din perioada dobânzilor foarte scăzute și România nu poate să fie izolată de ceea ce se întâmplă în lume", a spus Mugur Isărescu, întrebat dacă este confortabil cu actualul nivel al ROBOR-ului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital