Piața de capital· 3 min citire

Cum explică Teodorovici împrumutul record de 5 miliarde euro de pe piețele externe

teo_2257826-329382107082129408-n

teo_2257826-329382107082129408-n

Scris de Razvan Ilie Publicat: 10 iul. 2019, 17:49

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, este deranjat de titlurile din presa financiară care au criticat nivelul mare al împrumutui contractat dejade Guvernul României de pe piețele externe.

 

Planul de finanțare de pe piețele externe s-a depășit, în sensul că a fost deja luată finanțare și pentru anul viitor, iar banii se folosesc pentru a finanța partea de deficit în ansamblul său, a declarat, miercuri, ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici.

Acesta a fost întrebat la ce vor fi folosite cele 5 miliarde de euro atrase de pe piețele externe, o sumă mai mare față de cea programată, de 4,2 miliarde euro.

"Mă întristează când văd presa economică punând astfel de titluri: s-a depășit planul. De ce nu se spune invers: depășindu-se planul, abordarea este una logică, Ministerul de Finanțe revine în sfârșit la o abordare logică, în sensul că își ia în timpuri mai bune finanțare chiar și pentru următoarea perioadă și nu se împrumută atunci când arde, pentru că asta crește costul de finanțare. Planul s-a depășit într-adevăr în sensul că am luat deja și pentru anul viitor, deci prefinanțăm practic ceea ce avem anul viitor de finanțat. Adică este o abordare corectă pe care un stat normal o are", a explicat Teodorovici.

El a explicat că banii se folosesc pentru a finanța partea de deficit și pentru a onora obligațiile de plată scadente din împrumuturile luate în trecut.

"Pentru a finanța partea de deficit în ansamblul său ( se folosesc n.r). Ministerul Finanțelor alocă ministerului de linie să spunem finanțările de care acestea au nevoie. Nu facem noi alocare în zona de pensii, pentru salarii sau pentru investiții. Noi alocăm ministerelor care au de asumat niște cheltuieli în timpul anului, acea finanțare necesară. Știți foarte bine că multe finanțări se iau pentru a respecta niște scadențe pentru anumite sume care vin din trecut. (...) Unul dintre motivele principale pentru care ne împrumutăm este și pentru a onora obligațiile de plată pentru împrumuturile luate de anii trecuți. Se rostogolește datoria publică. E o practică mondială", a spus ministrul Finanțelor.

Pe de altă parte, Teodorovici a subliniat că deficitul de cont curent este un subiect care trebuie să ne preocupe pentru a vedea exact pe fiecare zonă din structura acestui deficit cum putem acționa astfel încât să fie inversat acest trend.

Conform prospectului de emisiuni publicate pe site-ul MFP, pentru acest an ministerul are în vedere atragerea de resurse financiare de pe piețele externe, prin emiterea de eurooblogațiuni în volum de 4,25 miliarde euro (echivalent).

"Prin împrumuturile externe, Ministerul Finanțelor Publice are în vedere reducerea riscului de refinanțare prin extinderea duratei medii rămase a portofoliului de titluri de stat, în condiții avantajoase de cost și pentru diversificarea bazei investiționale, precum și consolidarea rezervei financiare în valută existentă la dispoziția Trezoreriei Statului", se menționează în prospect.

Anul trecut, România a "ieșit" pe piața internațională de capital de trei ori, reușind să atragă împrumuturi de 3,75 miliarde de euro și 1,2 miliarde de dolari.

Costurile de finanțare au crescut ușor pe parcursul lui 2018, de la 2,5% pentru euroobligațiuni emise la început de februarie pe 12 ani, la 2,875% pentru euroobligațiuni pe 10 ani lansate în toamnă. Pentru obligațiunile în euro cu maturități mai mari, de peste 20 de ani, dobânzile au urcat de la 3,375% în februarie la 4,125% în octombrie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital