IT&C· 2 min citire

Facebook va bloca orice nouă reclamă politică în săptămâna de dinaintea alegerilor din SUA

zuckerberg43543facebook24454

zuckerberg43543facebook24454

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 3 sept. 2020, 19:31

Facebook a anunțat că va bloca orice nouă publicitate politică difuzată pe platforma în săptămâna de dinaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite, din 3 noiembrie, pentru a combate dezinformarea și tentativele de interferență, relatează France Presse, citată de Agerpres.

"Aceste alegeri nu vor fi unele obișnuite. Toți avem responsabilitatea de a ne proteja democrația", a declarat șeful Facebook, Mark Zuckerberg.

Șeful gigantului social media s-a declarat îngrijorat și de riscul apariției unor tulburări sociale, în contextul în care rezultatele finale ale alegerilor ar putea fi cunoscute după "zile sau chiar săptămâni".

Din acest motiv, Zuckerberg a anunțat că dacă un candidat sau un partid va folosi Facebook pentru a revendica victoria fără a avea date sau confirmkări oficiale, un link atașat publicării îi va redirecționa pe cititori către rezultatele oficiale.

Printre alte măsuri, Facebook s-a angajat să elimine postările care asociază prezența fizică la vot de contaminarea cu coronavirus și să limiteze partajarea de articole pe chat-ul Messenger pentru a preveni ca postările de dezinformare să devină virale.

Această înăsprire a politicii intervine în timp ce platforma a ales până acum să acorde prioritate libertății de exprimare și să permită reclama politică după ce rivalul său Twitter a interzis-o în 2019.

Compania lui Mark Zuckerberg a fost criticată în special pentru că a permis propagarea unor campanii masive de influență, majoritatea orchestrate din Rusia, în timpul alegerilor prezidențiale din 2016, amintește AFP.

De altfel, în contextul extrem de violent și volatil din Statele Unite, rețelele sociale se pregătesc pentru mai multe scenarii catastrofale în care platformele lor ar fi folosite pentru a contesta rezultatele votului.

Donald Trump pune astfel regulat sub semnul întrebării fiabilitatea votului prin corespondență, o metodă răspândită în Statele Unite și crucială în perioadă de pandemie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din IT&C