Descărcarea aplicațiilor TikTok și WeChat va fi interzisă în Statele Unite de duminică, a anunțat Departamentul american al Comerțului. "Partidul comunist chinez a demonstrat că are mijloacele și intenția de a utiliza aceste aplicații pentru a amenința securitatea națională, politica externă și economia SUA", a explicat Departamentul american al Comerțului într-un comunicat de presă, citat de Reuters.
Restricția nu vizează relațiile de afaceri sau colaborare între marile companii americane de IT și partenerii chinezi în afara teritoriului Statelor Unite. Nici utilizarea, de către americanii de rând, a celor 2 aplicații nu va fi afectat, singurele restricții vizând update-urile sau noile descărcări. Comunicatul Departamentului american al Comerțului precizează, însă, că scopul acestor restricții este de a reduce gradul de interes al consumatorilor americani. tocmai din blocarea celor două opțiuni.
Aplicația de video-sharing TikTok are 100 de milioane de utilizatori în SUA și este populară în special în rândul tinerilor americani. Și aplicația de mesagerie WeChat are, în medie, 19 milioane de utilizatori activi zilnic în Statele Unite, fiind populară în rândul studenților chinezi, expaților și al unor americani care au legături cu peroane din China.
În ultimele săptămâni, proprietarul TikTok, grupul ByteDance, a purtat discuții cu grupul informatic american Oracle Corp și cu alte părți în ideea de a crea o nouă companie, denumită TikTok Global, pentru a răspunde la îngrijorările autorităților americane cu privire la datele utilizatorilor americani ai aplicației TikTok, potrivit Agerpres.