ANCOM: Noi obligații de transparență pentru companiile de telefonie fixă și mobilă

telefon3232ancom
Noi obligații pentru furnizorii de servicii de telefonie fixă și mobilă sunt cuprinse într-o propunere legislativă elaborată de ANCOM.
Aceștia vor fi obligați să publice informațiile referitoare la condițiile în care oferă servicii de interconectare IP în rețelele publice de telefonie.
Informațiile trebuie publicate până la 1 aprilie 2019, pe paginile de internet ale companiilor.
Un proiect al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) în acest sens va fi trimis în consultare europeană către Comisia Europeană, OAREC și celelalte autorități de reglementare care vor putea transmite ANCOM comentarii și observații în termen de o lună de la data notificării.
După parcurgerea procedurii de consultare europeană, ANCOM poate adopta setul de măsuri.
Alte obligații cuprinse în proiect se referă la acordarea accesului și utilizarea unor elemente specifice ale rețelei și a infrastructurii asociate și la aplicarea de condiții echivalente de interconectare în circumstanțe echivalente tuturor persoanelor care solicită sau beneficiază deja de interconectare, începând cu data de 1 mai 2019, informează un comunicat ANCOM.
Totodată, au fost stabilite și tarifele maxime care pot fi percepute de operatori pentru furnizarea serviciului de colocare la 9,47 euro/unitate de rack, în condițiile utilizării unui rack standard, amplasat într-o clădire în care se poate realiza colocarea echipamentelor beneficiarilor și la 15 euro/mp pentru spațiile colocabile situate în localități urbane, în caz că se dorește doar închirierea spațiului util.
Furnizorii vizați de această reglementare sunt cei 36 de furnizori de telefonie fixă și 5 de telefonie mobilă identificați în anul 2017 cu putere semnificativă pe piața serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe, respectiv corespunzătoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile.
"Migrarea către noile rețele IP implică atât schimbări arhitecturale în rețele, cât și în ceea ce privește modul de furnizare a serviciilor, iar aceste schimbări generează beneficii pentru întreaga piață. Rețelele bazate pe IP integrează tot traficul de comunicații electronice al unui operator într-o singură rețea, fapt ce determină scăderea costului unitar pe serviciu, pe măsura creșterii volumului de trafic", menționează documentul ANCOM.
"De asemenea, arhitecturile de tip IP permit agregarea traficului distribuit în mai multe noduri locale într-o singură locație (în care să fie concentrat tot traficul), ceea ce conduce și la scăderea costurilor operationale în ansamblu. Convergența serviciilor conduce la reducerea costurilor ca urmare a utilizării în comun a resurselor integrate la nivelul unei singure rețele, pentru furnizarea mai multor tipuri de produse /servicii sau activități. Un alt beneficiu este faptul că acest tip de interconectare are un grad ridicat de flexibilitate și permite cu ușurință modificări în funcție de cerințe, precum și modernizările tehnologice survenite în timp", precizează documentul citat.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News
























