Nu vreau să zic mai multe într-un domeniu în care statul a rămas dator de 30 de ani
Viceprim-ministrul și Ministrul transporturilor Sorin Grindeanu s-a aflat sâmbătă în vizită de lucru la Brăila însoțit de ministrul Economiei, Florin Spătaru, de parlamentari și europarlamentari PSD din Galați și Brăila, dar și de autoritățile locale din cele două orașe alături de care a și avut o ședință de lucru legată de proiectele de infrastructură din zona Brăila-Galați, cea mai mare aglomerare urbană după București.
”Împreună cu colegii mei din minister, incercăm să relocăm pentru că aici este o problemă cu utilitățile, mai ales cu Transelectrica. Vom încerca să facem relocările astfel încât să ne înscriem în termenele pe care le-ați auzit mai devreme, cele legate de finalul anului viitor a fi dat în folosință. (…) CNAIR-ul, în acest moment, este o companie care are foarte mult de lucru și care vrea să descentralizeze anumite proiecte, eu cred că aici e o zonă care poate să fie exemplu în descentralizarea anumitor proiecte și care să se întâmple exact sub supravegherea directă a beneficiarilor”, a spus Sorin Grindeanu după vizita la șantierul Podului Suspendat de la Brăila.
Vicepremierul a spus că Zona Galați-Brăila are nevoie să facă un salt din punct de vedere al dezvoltării, iar acest salt ar putea fi dat de finalizarea numeroaselor proiecte de infrastructură din zonă, podul suspendat peste Dunăre fiind cel mai important, dar la fel de importante sunt și drumurile de legatură Brăila-Jijila - Tulcea. Acesta a precizat că trebuie însă să se termine licitațiile și pentru drumurile Brăila-Buzău și Brăila-Focșani.
Un alt proiect important de infrastructură, pasajul de la Drajna ar trebui și el finalizat tot la finalul anului viitor după cum s-a angajat firma care a câștigat licitația.