Sorin Grindeanu a declarat că banii necesari finanțării lucrărilor pe tronsonul de 73 de kilometri există
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și omologul său din Republica Serbia, Tomislav Momirovic, au semnat,la Timișoara, Memorandumul privind construcția autostrăzii Timișoara - Moravița, care va lega rutier cele două țări, printr-o autostradă, până la Belgrad.
Inițial, un proiect în acest sens, lansat în anul 2016, prevedea ca partea română să construiască un drum expres pe tronsonul Timișoara - Moravița, care să se conecteze la sistemul de autostrăzi din Serbia.
Sorin Grindeanu a declarat că banii necesari finanțării lucrărilor pe tronsonul de 73 de kilometri există, fiind asigurați din fonduri europene, iar în primăvara viitoare va fi lansată licitația pentru proiectarea și execuția șoselei.
"Odată cu semnarea acestui Memorandum, trecem la profil de autostradă Timișoara - Moravița. În anul 2016, a mai fost o tentativă de a se semna un astfel de Memorandum, dar din păcate, partea română nu a considerat o prioritate acest proiect. L-am reluat și în acest moment ne aflăm în elaborarea studiului de fezabilitate. În toamna acestui an vom termina studiul de fezabilitate, iar în primăvara anului viitor va fi lansată licitația pentru proiectare și execuție, ceea ce înseamnă ca, după evaluarea ofertelor, sper eu, în vara viitoare să înceapă să se lucreze. Avem finanțare, acest proiect face parte din Masterplanul de Transport al României. Lipsea acest Memorandum, pentru a avea autostradă, și nu drum expres", a detaliat Sorin Grindeanu.
Vicepremierul Sorin Grindeanu a precizat că valoarea acestui proiect va fi stabilită în urma studiului de fezabilitate.
Sursa: Realitatea de Timis