Infrastructură· 3 min citire

Lege pentru „Autostrada Unirii”. Este pentru prima dată când Parlamentul impune Guvernului un proiect investițional

autostrada

autostrada

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 7 nov. 2018, 12:52

Legea privind construcția „Autostrăzii Unirii”, Târgu Mureș – Iași – Ungheni, a fost adoptată miercuri în Camera Deputaților cu o majoritate zdrobitoare: 261 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și cinci abțineri.

Deși Guvernul nu susține acest proiect ca fiind unul prioritar, ALDE, membră a coaliției aflate la putere a amenințat că va boicota aprobarea bugetului pe 2019 dacă nu vor fi prevăzute fonduri destinate demarării procedurilor pentru realizarea proectului.

„Obiectivul de investiții Autostrada Unirii se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe și din fonduri europene nerambursabile și/sau prin parteneriat public privat (PPP). În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanțare comunicat de Ministerul Transporturilor”, prevede proiectul legislativ.

Includerea modalității de finanțare prin PPP s-a făcut la cererea expresă a Ministerului Finanțelor.

Ministerul Transporturilor este ministerul responsabil pentru coordonarea realizării obiectului de investiții Autostrada Unirii, potrivit legii. De asemenea, Ministerul Transporturilor va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiții Autostrada Unirii.

În timpul votului, deputații PNL și USR au întins peste bănci două bannere cu „Moldova vrea Autostrada” și „Cerem Autostrada Marii Uniri”.

Construirea autostrăzii cu lungimea cu 300 km a fost impusă, în premieră legislativă prin inițiativa a 70 de senatori și deputați din toate partidele parlamentare.

Vicepreședintele ALDE Varujan a anunțat, miercuri, în plen, că parlamentarii liberal-democrați din Moldova nu vor vota legea bugetului de stat pe 2019 dacă în proiect nu este inclusă finanțarea pentru Autostrada Unirii.

„Eu nu fac amenințări, dar pentru parlamentarii ALDE din Moldova, prezența acestui obiectiv în legea bugetului este o condiție obligatorie ca noi să votăm legea bugetului pe 2019”, a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, Varujan Vosganian.

Acesta a adăugat că din punctul său de vedere, aceeași opinie o au și ceilalți parlamentari din Moldova care sunt la alte partide

Vosganian a precizat că deși guvernul mărește salariile și pensiile, opinia publică a început să judece guvernările „după kilometrul de autostradă”. „Vă previn că, fără să fie o psihoză, opinia publică a început să judece totul după kilometrul de autostradă”, a indicat acesta.Pe 19 septembrie, deputatul ALDE Varujan Vosganian, purtător de cuvânt al partidului, i-a trimis premierului Viorica Dăncilă o interpelare în care afirmă că eficiența unei guvernări a devenit kilometrul de autostradă construită, nu creșterea PIB, a veniturilor sau a numărului locurilor de muncă create. Vosganian a precizat că fără demararea efectivă a lucrărilor la autostrada Ungheni - Iași - Târgu Mureș, locuitorii din Moldova vor fi dificil de convins că Guvernul „merită prețuirea și încrederea lor”.

Adoptarea Legii nu reprezintă însă o garanție ca autostrada se va și construi. Guvernul avea alte planuri pentru a lega Moldova de mijlocul țării și granița de vest. Viitorul dezvoltării și implicit a modernizării Moldovei nu este clar.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News