Comisia Europeană a anunțat luni că a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă măsurile de sprijin acordate de autoritățile române companiei TAROM sunt conforme cu normele UE privind întreprinderilor aflate în dificultate, a transmis Executivul comunitar.
Anunțul vine după ce, prin planul de restructurare a companiei TAROM, prezentat Comisiei la sfârșitul lunii mai, autoritățile române au comunicat că vor să sprijine procesul printr-o finanțare publică de aproximativ 190 de milioane de euro, după ce anul trecut i-au mai acordat un împrumut de salvare temporar de aproximativ 36,7 milioane de euro.
Potrivit normelor UE privind ajutoarele de stat, acestea se acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, perioadă după care fie ajutorul trebuie rambursat, fie statul respectiv trebuie să notifice Comisiei un plan de restructurare.
Pentru ca ajutorul de restructurare să fie aprobat, planul trebuie să asigure faptul că viabilitatea întreprinderii poate fi restabilită fără a primi în continuare sprijin din partea statului, că aceasta contribuie într-o măsură suficientă la costurile restructurării sale și că denaturările concurenței generate de ajutor sunt eliminate cu ajutorul unor măsuri de compensare care includ, în special, măsuri structurale.
În acest stadiu, Comisia are îndoieli cu privire la faptul că planul de restructurare și ajutorul pentru sprijinirea acestuia îndeplinesc condițiile prevăzute în orientări.
Investigația aprofundată a Comisiei va examina în special: dacă planul de restructurare propus este adecvat pentru rezolvarea dificultăților companiei TAROM și pentru restabilirea viabilității pe termen lung a acesteia într-un interval de timp rezonabil, fără să i se acorde în continuare ajutor de stat; dacă Tarom sau operatorii de pe piață ar urma să contribuie suficient la costurile de restructurare, asigurându-se astfel că planul de restructurare nu se bazează excesiv pe finanțarea publică și că ajutorul este proporțional, precum și dacă planul de restructurare ar urma să fie însoțit de măsuri adecvate de limitare a denaturărilor concurenței create de ajutor.
Comisia își va continua investigațiile pentru a afla dacă îndoielile sale inițiale se confirmă.