Sistemul Energetic Național: Victima crizelor politice și a lipsei de investiții

De scos din funcțiune s-au scos mii de megawați, prin închiderea treptată a termocentralelor pe cărbune, dar în locul lor s-a pus extrem de puțin. România a ajuns într-o situație cu adevărat critică, deși nu a dus lipsă nici de resurse naturale și nici de finanțări europene.

România se chinuie de mai bine de 10 ani să facă investiții în infrastructura energetică, însă totul s-a blocat în birocrație. Descoperit încă din 2012, zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, cu rezerve estimate la 100 de miliarde de metri cubi de gaze, reprezintă cel mai important proiect de securitate energetică al țării. Abia după modificarea legii și luarea Deciziei Finale de Investiție în 2023, proiectul a reintrat pe linie dreaptă, iar prima producție comercială este așteptată în 2027.

Demarată în 2016 de Romgaz, construcția noii centrale pe gaze de la Iernut, cu o capacitate de producție de 480 MW, trebuia finalizată încă din 2020. În paralel, proiectul hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarnița-Lăpuștești a fost abandonat și reluat de multiple ori din cauza studiilor de fezabilitate învechite și a eșecului în atragerea investitorilor. De asemenea, extinderea centralei nucleare de la Cernavodă, mai exact adăugarea Unităților 3 și 4, a pierdut aproape un deceniu în negocieri sterile cu o companie chineză.

Consecința directă a acestui lanț de eșecuri administrative și politice a fost transformarea României dintr-un exportator net de energie într-un importator net în perioadele critice de consum. În vara acestui an, țara noastră a primit nota de plată pentru gestionarea iresponsabilă a sistemului energetic: la finalul lunii iulie 2026, Guvernul a declarat stare de alertă la nivel național în sectorul energetic pentru toată luna august, pe fondul secetei prelungite și al scăderii drastice a debitului Dunării.