Relațiile dintre Ucraina și Ungaria se agravează din nou, după ce premierul Peter Magyar a respins categoric o colaborare aflată într-un stadiu avansat de realizare între gigantul ucrainean Naftogaz și compania Mol. Cele două părți chiar au anunțat un acord pentru construirea unor depozite de petrol în Ungaria, însă premierul Magyar a respins ideea și a acuzat Mol că ar fi negociat fără acordul guvernului, scrie Kyiv Independent. Alți politicieni maghiari și-au exprimat temerea că, prin construirea unor astfel de facilități, țara lor ar deveni țintă pentru atacurile Rusiei.
Acordul Naftogaz Group cu compania ungară Mol pentru construirea unor facilități de stocare a produselor petroliere în Ungaria a fost anunțat de șeful interimar al grupului petrolier ucrainean pe 20 septembrie, însă la doar o zi distanță premierul ungar Peter Magyar a respins categoric scenariul, scrie Kyiv Indepedent.
În plenul Parlamentului de la Budapesta, Magyar a criticat Mol pentru că ar fi negociat cu partea ucraineană fără consultarea guvernului și a transmis că „nicio facilitate ucraineană de stocare a petrolului nu va fi construită în Ungaria atât timp cât există un guvern Tisza.”
Un deputat Fidesz, partidul fostului premier Viktor Orbán, a avut o poziție mai tranșantă, afirmând că orice facilitate de depozitare a resurselor Ucrainei pe teritoriul Ungariei ar fi ca și cum „ai desena o țintă” pentru atacurile Moscovei.
Noua investiție desenează o țintă pe Ungaria. În ultimele luni, atât Rusia, cât și Ucraina au efectuat atacuri țintite asupra infrastructurii energetice a adversarului. Faptul că în Ungaria se construiește o instalație dedicată aprovizionării Ucrainei crește semnificativ riscurile geopolitice”, afirmă Hortay Olivér, citat de Magyar Nemzet.
El adaugă că, în plină criză a motorinei, Ungaria se ocupă de aprovizionarea Ucrainei în loc să își consolideze propriile rezerve, ideal cât mai ieftin.
Mol a clarificat ulterior că discuțiile sunt într-o fază incipientă și că procesul ar putea dura ani, motiv pentru care nu a informat executivul, potrivit presei ungare citate de Kyiv Independent. Pe de altă parte, Magyar a afirmat că a discutat cu directorul companiei Mol, care i-a spus că negocierile au început în timpul fostului guvern condus de Viktor Orbán, cu participarea SUA.
Potrivit părții ucrainene, astfel de facilități de stocare a petrolului în Ungaria ar fi atât o formă de protejare a resurselor față de atacurile Rusiei, cât și o oportunitate de dezvoltare a unei infrastructuri energetice transfrontaliere între Ucraina și Ungaria.