TAXA AUTO PENTRU MAȘINILE POLUANTE, ÎN VIGOARE CEL MAI DEVREME DIN 2026

TAXA AUTO PENTRU MAȘINILE POLUANTE, ÎN VIGOARE CEL MAI DEVREME DIN 2026
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat că o nouă taxă auto pentru mașinile poluante ar putea intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat marți că o nouă taxă auto pentru mașinile poluante ar putea intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2026. Până atunci, autoritățile lucrează la un nou pachet legislativ care să contribuie la reducerea poluării în sectorul transporturilor.
„Este un jalon în PNRR modificarea impozitării mijloacelor de transport pentru a genera o mobilitate mai verde”, a explicat ministrul.
Potrivit lui Tanczos Barna, viitoarea taxă auto va fi diferențiată în funcție de gradul de poluare al vehiculului:
Această măsură va fi implementată la nivel local, iar autoritățile vor decide nivelul taxării în funcție de specificul fiecărei regiuni.
Înainte ca noua taxă auto să intre în vigoare, anul 2025 va fi dedicat stabilirii detaliilor legislative. Ministerul Finanțelor, Ministerul Transporturilor și autoritățile locale vor analiza modul în care acest sistem de impozitare va fi aplicat.
„Trebuie creat un echilibru, astfel încât să fie motivant să circulăm cu mijloace de transport mai puțin poluante”, a precizat ministrul.
Tanczos Barna a menționat că Guvernul va continua să sprijine reînnoirea parcului auto prin programe precum Rabla Clasic, Rabla Plus, Rabla Local și Rabla pentru instituții publice. Aceste inițiative permit schimbarea mașinilor vechi cu unele mai puțin poluante, înainte ca taxa să intre în vigoare.
„Această taxă nu va intra în vigoare în 2025, ci cel mai devreme pe 1 ianuarie 2026”, a subliniat ministrul Finanțelor.
Guvernul urmează să finalizeze forma finală a taxei auto în cursul anului 2025, iar din 2026, proprietarii de mașini poluante vor trebui să plătească impozite mai mari. În schimb, cei care dețin vehicule electrice sau hibride ar putea beneficia de taxe mai reduse.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 21:48 - Schema de ieftinire a motorinei, modificată. Ce se întâmplă cu prețul la pompă și de ce benzina nu este inclusă
- 20:52 - Subvenție motorină 2026: Schimbări în mecanismul de rambursare a accizei. Plățile către transportatori, efectuate în regim de urgență
- 18:26 - TVA sau acciză? Dilema fiscală care decide supraviețuirea economiei românești în 2026
- 11:12 - Industria auto din România se reorientează. Companiile care produc pentru constructorii de mașini vor să fabrice echipamente militare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











