Situație explozivă. PPA evoluează implacabil. 232.722 de porci sacrificați

situatie-exploziva
Bomba cu ceas continuă să ticăie. Pesta porcină africană evoluează în 12 județe, în 207 de localități, cu un număr total de 898 de focare (dintre care 13 în exploatații comerciale industriale, unul în abatorul aparținând unei ferme și unul într-o exploatație comercială de tip A) și 57 de cazuri la mistreți, arată un comunicat al ANSVSA, postat joi pe pagina de internet a instituției.
ANSVSA a actualizat datele privind evoluția PPA.
În total au fost eliminați 232.722 de porci afectați de boală.
În zona de N-V a României, boala evoluează în 3 județe, Satu-Mare, Sălaj și Bihor, prezența virusului fiind confirmată în 13 localități. Au fost uciși 1.375 de porci domestici și au fost afectați 15 porci mistreți.
În zona de S-E a României, boala a fost confirmată în 194 de localități, din județele: Tulcea, Constanța, Brăila, Ialomița, Galați, Călărași, Ilfov, Buzău și Giurgiu. Au fost uciși 54.296 de porci domestici din gospodăriile populației, iar în 11 exploatații comerciale de mare capacitate, o exploatație comercială de tip A și în abatorul aparținând unei ferme, au fost uciși 178.426 de porci.
Au fost afectați 42 de porci mistreți.
Detaliat, situația evoluției focarelor de PPA, se prezintă astfel:
Regiunea de N-V a României:
– Județul Satu-Mare – 7 focare în gospodăriile populației și 10 cazuri la mistreți;
– Județul Bihor – 28 de focare în gospodăriile populației și 1 un caz la mistreț;
– Județul Sălaj – 4 cazuri la mistreți;
Regiunea de S-E a României:
– Județul Tulcea – 551 de focare în gospodăriile populației, un focar într-o exploatație comercială de tip A, 5 focare în exploatații comerciale industriale, un focar într-un abator aparținând unei exploații comerciale și 34 de cazuri la mistreți;
– Județul Brăila – 60 de focare în gopodăriile populației și 6 în exploatații comerciale;
– Județul Constanța – 67 de focare în gospodăriile populației și 1 caz la mistreț;
– Județul Ialomița – 111 de focare în gospodăriile populației și 3 cazuri la mistreți;
– Județul Galați – 9 focare în gospodăriile populației și 1 caz la mistreț;
– Județul Ilfov – 7 focare în gospodăriile populației;
– Județul Călărași – 41de focare în gospodăriile populației și 3 cazuri la mistreț;
– Județul Buzău – 3 focare în gospodăriile populației;
– Județul Giurgiu – 1 focar în gospodăriile populației;
În data de 13.08.2018, au fost stinse primele focare de PPA, diagnosticate de la începutul lunii ianuarie a acestui an, în patru gospodării din comuna Micula, iar în data de 24.08.2018 a fost stins un focar în localitatea Sărăuad, toate din județul Satu-Mare.
Evoluția bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice și de laborator, iar zilnic se analizează situația existentă, se aplică măsuri și se întreprind acțiuni în funcție de circumstanțe.
Acțiunile autorităților sunt conjugate și întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid și pentru a împiedica răspândirea bolii.
ANSVSA solicită sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii și consecințele economice grave generate de apariția ei.
Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar sau DSVSA județeană.
Toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























