CJ Sibiu a anunțat că din 27 martie vor fi reluate cursele aeriene pe ruta Sibiu - București
Consiliul Județean (CJ) a anunțat luni că din 27 martie vor fi reluate cursele aeriene pe ruta Sibiu - București, care vor fi operate de compania AirConnect, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.
"Reprezentanții AirConnect au prezentat zborurile Sibiu - București ce vor fi operate din 27 martie, precum și opțiunile de colaborare cu mediul de business și cu agențiile de turism. Vor fi disponibile 5 zboruri pe săptămână, totalizând 20.740 locuri pentru tot orarul de vară, la tarife începând de la 155,77 RON (tarif pe segment de zbor, taxe incluse, locuri limitate), iar biletele de avion pot fi deja achiziționate de pe website-ul companiei, www.air-connect.com, din aplicația disponibilă în Apple Store și Google Play Store, ori prin intermediul agențiilor de turism", se arată în comunicatul de presă al CJ Sibiu.
Președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a declarat luni, în timpul unei conferințe de presă: "Urăm bun-venit companiei AirConnect, alături de care ne dorim un parteneriat de lungă durată. Ca autoritate județeană facem tot ceea ce intră în atribuțiunile noastre ca să ne asigurăm că pasagerii și operatorii de turism care vin pe aeroportul nostru vor avea parte de o infrastructură modernă, sigură și prietenoasă. În acest moment avem în derulare cea mai mare investiție din județ, în valoare de peste 55 milioane de euro, prin care actualul terminal va fi extins, modernizat și dotat cu echipamente de ultimă generație ce vor simplifica și fluidiza procedura de check-in și controlul de securitate. Totodată, pe lângă aceste investiții, continuăm să susținem din bugetul județului activitatea operatorilor aerieni prin Schema de ajutor de stat dedicată acestora".
Directorul general al AirConnect, Tudor Constantinescu, a precizat, la rândul său: "Compania aeriană AirConnect s-a născut din dorința de a deservi piața regională din România, oferind zboruri pe rute neoperate în prezent, dar care sunt solicitate frecvent de comunitățile locale. Decizia de a introduce zborurile regulate între Sibiu și București pe toată durata anului a fost simplă, având sprijinul Aeroportului Internațional Sibiu și cunoscând interesul pentru această rută, atât din partea celor din București care merg la Sibiu în interes de afaceri sau pentru turism, orașul fiind o destinație de vacanță foarte ofertantă, cât și pentru cei din aria de deservire a aeroportului sibian care își doresc să ajungă la București rapid, confortabil și în siguranță. Suntem nerăbdători să aterizăm la Sibiu pentru prima dată în 27 martie".
AGERPRES