Ucraina, Rusia, Turcia și reprezentantul ONU ar urma să semneze vineri un acord privind reluarea exporturilor de cereale la Marea Neagră
Ucraina, Rusia, Turcia și reprezentantul ONU ar urma să semneze vineri un acord privind reluarea exporturilor de cereale la Marea Neagră. Acordul va fi redactat de către părțile implicate în negocieri și semnat la Palatul Dolmabahce, de la Istanbul.
Administrația Joseph Biden a salutat, joi seară, acordul de principiu al Rusiei, Turciei și Națiunilor Unite privind exporturile de cereale din Ucraina, dar a avertizat că va urmări modul în care vor fi aplicate aranjamentele și va trage la răspundere Moscova.
„În primul rând că nu ar fi trebuit să ajungem niciodată într-o astfel de situație. Aceasta a fost o decizie deliberată a Federației Ruse de a transforma alimentele în armă", a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, citat de agenția Reuters.
„Ceea ce am auzit în ultimele ore este o evoluție de salutat, dar ceea ce contează este implementarea acordului. Sigur că vom continua să colaborăm cu partenerii noștri pentru a trage la răspundere Rusia pentru modul de implementare a acordului", a subliniat Ned Price.
Într-un mesaj video transmis joi noapte, după întâlnirea cu oficialii militari de rang înalt, președintele ucrainean a spus că au discutat despre furnizarea de arme moderne, adăugând că atacurile asupra rușilor trebuie intensificate.
"Am discutat despre situația actuală din prima linie. Am definit sarcini în unele domenii tactice pentru a ne consolida pozițiile. Și, de asemenea, am discutat temeinic despre problema furnizării de arme moderne. Intensitatea atacurilor asupra inamicului trebuie crescută. Participanții la ședință au fost de acord că avem un potențial semnificativ pentru înaintarea forțelor noastre pe front și pentru a provoca noi pierderi semnificative ocupanților”, a afirmat Zelenski.