PREMIERUL MARCEL CIOLACU: BUGETUL, APROBAT ÎN GUVERN PÂNĂ LA FINALUL LUNII IANUARIE

PREMIERUL MARCEL CIOLACU: BUGETUL, APROBAT ÎN GUVERN PÂNĂ LA FINALUL LUNII IANUARIE
Guvernul se va încadra în ținta de deficit
Bugetul pe 2025 va fi aprobat în Guvern până la finalul lunii ianuarie, a precizat, miercuri, premierul Marcel Ciolacu, la finalul întâlnirii pe care a avut-o ministrul Finanțelor, Tanczos Barna.
„Am avut o întâlnire cu domnul ministru, cu întreaga echipă de consilieri, secretari de stat şi cu doamna preşedinte de la ANAF, am stabilit indicatorii pe care o să-i prezinte domnul ministru în şedinţa de guvern de joi. E un pas premergător aprobării legii bugetului de stat şi am făcut şi un calendar împreună.
Am stabilit foarte clar ca până la sfârşitul lunii să trecem Legea bugetului prin Guvern şi o să înaintăm Parlamentului, astfel încât în prima săptămână din sesiunea parlamentară din februarie Legea bugetului să fie aprobată”, a afirmat Marcel Ciolacu într-o conferinţă comună de presă cu ministrul Finanţelor.
Guvernul se va încadra în ținta de deficit
El a precizat că Guvernul se va încadra până la sfârşitul anului în ţinta de deficit convenită cu Comisia Europeană.
„Vom rămâne cu deficitul de 7% la sfârşitul anului, aşa cum am convenit cu Comisia şi, de asemenea, vom rămâne cu ţinta de 7% din PIB pentru investiţii. Cu alte cuvinte, vom crea un echilibru între investiţii, ţinând cont că aceşti doi ani vor fi, ca şi anul 2024, doi ani cu o pondere foarte mare în investiţii, având finalizarea PNRR-ului până în anul 2026. Nominal, normal că creştem de la 120 de miliarde, cât au fost investiţiile în 2024, la aproximativ 132 de miliarde”, a declarat Ciolacu.
Premierul a menţionat că o indexare a pensiilor în luna septembrie va fi analizată la prima rectificare bugetară.
„Am stabilit, la fel cum am promis înainte de votul din Parlament, că vom veni la pensiile mici şi medii ... la începutul acestui an cu o suplimentare şi cu o majorare pe tip one-off până vom vedea execuţia bugetară la prima rectificare, când se va analiza dacă se poate, astfel încât să nu afectăm investiţiile prevăzute mai ales în PNRR, unde există cofinanţări foarte mari, de exemplu în zona transporturilor, de aproximativ 60%, s-a ajuns la cofinanţări, dacă statul român şi bugetul de stat îşi permite indexarea din luna septembrie. Este o abordare prudentă a ministrului Finanţelor şi cred că e o abordare corectă pentru orice ministru de finanţe şi îl felicit pe domnul ministru pentru această abordare, astfel încât vom vedea, cum zice un clasic în viaţă, pas cu pas, în funcţie de execuţie şi de venituri”, a declarat Ciolacu.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 15:12 - PSD, vot în unanimitate pentru retragerea miniștrilor din Guvern. Ilie Bolojan are termen de 72 de ore pentru a demisiona
- 13:47 - Daniel Udrescu: Patologia procesuală în materia evaziunii fiscale. Absorbția penalului de către administrativ și limitele admisibile ale dualității procedurale
- 13:11 - Stabilitate pe piața monetară: ROBOR stagnează în ciuda tensiunilor politice
- 12:55 - Echipele ELCEN efectuează o analiză tehnică detaliată pentru identificarea cauzelor producerii incendiului de la CET Vest
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














