România a obținut 24 dintre cele 25 de avize necesare aderării la OCDE, însă ultimul pas al negocierilor ridică semne de întrebare după desemnarea lui Luca Niculescu, coordonatorul procesului, pentru funcția de prim-ministru. Cine va prelua responsabilitatea pentru obținerea avizului final și cât au costat cele peste 100 de reforme invocate în acest parcurs? Daniel Udrescu, CPA, expert contabil judiciar și auditor, analizează responsabilitățile instituționale, transparența costurilor și riscurile unei schimbări de coordonare înainte de încheierea procesului de aderare.
România se apropie de încheierea procesului de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, început oficial în ianuarie 2022. Din cele 25 de avize necesare, 24 au fost obținute. Ultimul aviz, potrivit informațiilor disponibile, ar urma să fie acordat de Comitetul pentru Comerț.
La 26 februarie 2026, România obținea al 21-lea aviz, de la Comitetul pentru Piețe Financiare. O zi mai târziu era anunțat al 22-lea, iar la 2 aprilie, Comitetul pentru Investiții acorda al 24-lea aviz. La începutul lunii octombrie, situația rămânea neschimbată.
Obținerea ultimului aviz nu echivalează însă cu aderarea. Consiliul OCDE trebuie să decidă în unanimitate invitarea României, după care urmează semnarea acordului și îndeplinirea procedurilor juridice interne.
Din septembrie 2022, procesul a fost coordonat de Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe. În realitate, evaluările au presupus activitatea unui aparat administrativ extins, alcătuit din ministere, autorități de reglementare și alte instituții publice, precum și intervenții legislative ale Parlamentului.
La 5 octombrie 2026, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu candidat pentru funcția de prim-ministru. Tocmai această desemnare ridică o problemă pe care Guvernul și Ministerul Afacerilor Externe trebuie să o clarifice.
Cine mai negociază ultimul aviz al României la OCDE dacă Luca Niculescu devine prim-ministru? Cine preia mandatul, documentația și responsabilitatea pentru finalizarea procedurilor? Există un succesor desemnat sau întreaga coordonare a fost construită în jurul unei singure persoane?
Schimbarea funcției nu afectează avizele deja obținute, dar poate modifica mecanismul de coordonare. Un prim-ministru conduce Guvernul, nu negociază personal dosarele tehnice ale unui comitet internațional. Dacă Luca Niculescu a fost indispensabil procesului, plecarea sa trebuie explicată. Dacă nu a fost indispensabil, atunci rezultatele aderării aparțin instituțiilor care au lucrat efectiv la dosar.
În cei patru ani au fost invocate peste 100 de reforme asociate aderării. Care sunt acestea? Câte au fost adoptate de Parlament, câte prin ordonanțe ale Guvernului și câte reprezintă simple măsuri administrative? Ce costuri a suportat România pentru structurile de coordonare, personalul implicat, consultanță, deplasări și adaptarea instituțională?
Aceste întrebări devin cu atât mai importante cu cât aderarea presupune și obligații financiare ulterioare, nu doar obținerea unui statut internațional.
România a ajuns la 24 de avize din 25, iar coordonatorul procesului este propus să conducă Guvernul. Înainte de schimbarea funcției, ar fi firesc să existe un bilanț public al negocierilor, cu rezultatele obținute, costurile suportate și obligațiile rămase.
În definitiv, dacă Luca Niculescu devine premier, cine răspunde pentru ultimul aviz? Iar dacă România aderă, cui îi aparține meritul celor peste 100 de reforme invocate, coordonatorului care le-a prezentat sau instituțiilor care le-au realizat?
