Comisia Europeană a convenit amânarea, până la 31 ianuarie 2025, a termenului limită până la care țara poate depune planul de reducere a deficitului bugetar. Declarația a fost făcută de un purtător de cuvânt de la Comisia Europeană, pentru agenția Reuters.
"În condițiile în care nu am primit încă planul României, nu putem face comentarii cu privire la conținutul său. Înainte de trimiterea planului, Comisia este angajată într-un dialog tehnic cu statele membre, inclusiv cu România, în ideea de a se asigura că aceste planuri respectă toate cerințele prevăzute în legislație", a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului comunitar, citat de Reuters, scrie Radio România Internațional.
România nu a prezentat încă proiectul de buget pe 2025 însă analiștii și agențiile de rating se așteaptă la unele majorări de taxe pentru consolidarea finanțelor publice. Coaliția guvernamentală a majorat salariul minim și pensiile în sistemul public în acest an, scrie Reuters.
Anterior, premierul Marcel Ciolacu a declarat că Executivul "a ajuns la o înțelegere" cu Comisia Europeană în prvința planului fiscal de reducere a deficitului și că experții europeni au fost de acord că România are nevoie de perioada cerută de 7 ani pentru a realiza proiecte majore de investiții în economie.