Apartamentele racordate la termoficare trebuie să aibă contoare individuale de căldură sau repartitoare, până la sfârşitul anului, potrivit unei legi deja adoptate de Camera Deputaţilor şi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare. 

Potrivit noului act normativ, până la sfârșitul anului fiecare apartament care se alimentează cu agent termic din rețeaua de termoficare trebuie să aibă un contoare individuale pentru apă caldă și unul pentru căldură, potrivit economica.net.

În situația în care nu pot fi montate astfel de instalații, este obigatorie montarea repartitoare de costuri.

Legea stabileşte şi amenzi între 500 și 1.000 de lei pentru cei care nu-și montează până la sfârşitul anului instrumentele de măsurare a consumui de energie termică.

Obligativitatea introducerii repartitoarelor a fost invocată și în 2018, dar n-a fost pusă în practică. La momentul respectiv, polemicile au fost legate de faptul că cei care au instalate astfel de dispozitive plăteau mai mult decât cei care împărțeau factura în sistem paușal.

La nivelul Bucureștiului se estimează că jumătate dintre cei racordați la rețeaua de termoficare nu au repartitoare de căldură.

 

 

Articolul precedentGrecia face precizări, după o comunicare greșită a MAE român: Regulile de intrare în țară NU S-AU MODIFICAT
Articolul următorCanicula a încins aparatele de aer condiționat și climatizare. Un nou record al consumului de energie electrică