Rata şomajului la nivel naţional, în luna iunie, a fost de 2,9%, cu 0,54 puncte procentuale sub valoarea din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Agenţia Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Conform evidenţelor ANOFM, numărul total de şomeri înregistraţi, la finele lunii iunie, de 257.583 persoane, a crescut cu 2.952 persoane faţă de luna mai. Din totalul şomerilor, 45.464 au fost indemnizaţi şi 212.119 neindemnizaţi.
De asemenea, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a crescut de la 2,94% la 2,95%, iar rata şomajului feminin s-a majorat de la 2,89% la 2,96%.
În funcţie de mediul de rezidenţă, 77.349 de şomeri proveneau din mediul urban, în timp ce 180.234 de persoane fără un loc de muncă erau din mediul rural.
Potrivit sursei citate, cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (72.729), urmaţi de cei din grupa de vârstă de peste 55 de ani (51.545), la polul opus aflându-se persoanele între 25 şi 29 de ani (13.314).
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (30,62%).
Totodată, şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 30,32% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare un procent de 4,95%.
sursă: Agerpres