Un control realizat de Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) a scos la iveală o listă alarmantă de probleme la metroul din București.

Raportul consemnează 49 de defecţiuni tehnice doar în luna iulie 2025 și semnalează faptul că activități de siguranță a circulației au fost efectuate de personal fără autorizație. Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a publicat aceste concluzii într-o postare pe Facebook, atrăgând atenția că situația este mult mai gravă decât părea la prima vedere.

„Siguranţa pasagerilor din metrou este prioritară! Aşa cum am promis, vă ţin la curent cu situaţia de la Metrorex. Multe dintre sesizările pe care le-am primit s-au confirmat. În urma controlului, Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română (ASFR) a identificat o serie de deficienţe: 49 de defecţiuni tehnice doar în luna iulie; trenuri în circulaţie cu mai puţini însoţitori decât prevede contractul; personal neautorizat implicat în activităţi ce ţin de siguranţa circulaţiei; abateri grave în procesul de instruire a angajaţilor. Au fost aplicate sancţiuni şi s-au impus măsuri clare, cu termene ferme”, a anunţat ministrul Transporturilor.

Scumpirea biletelor a fost publicată în Monitorul Oficial. La cât ajung călătoriile cu metroul, tramvaiul și autobuzul

Printre neregulile detaliate de raport se află nu doar defecțiunile tehnice, ci și lipsa personalului calificat în activitățile critice. Trenurile au circulat cu mai puțini însoțitori decât prevede regulamentul, iar în unele cazuri au fost implicate persoane fără autorizațiile necesare pentru activități legate direct de siguranța pasagerilor. Mai mult, abaterile din procesul de instruire a angajaților ridică întrebări serioase despre nivelul de pregătire al personalului care ar trebui să protejeze viețile oamenilor.

În urma acestor constatări, ASFR a aplicat sancțiuni și a impus un set de măsuri clare, cu termene precise, pentru a corecta neregulile. Ministrul Șerban a subliniat că nu vor exista compromisuri atunci când este vorba de siguranța pasagerilor și că toate deficiențele identificate trebuie remediate în timp util.

Pe lângă problemele de funcționare și siguranță, Ciprian Șerban a deschis și subiectul sporurilor acordate angajaților care lucrează la suprafață, dar care primesc bani ca și cum ar activa în subteran. „Dumneavoastră, cei care lucrați la suprafaţă şi încasaţi acest spor în mod imoral, puteţi să vă mutaţi în subteran, unde să vă bucuraţi de el în mod justificat”, a transmis ministrul.

Ministrul Transporturilor a trimis Corpul de Control la Metrorex, pentru a verifica sporurile imense

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentUE PREGĂTEȘTE ELIMINAREA TARIFELOR LA PRODUSELE INDUSTRIALE AMERICANE PENTRU A EVITA TAXELE PE AUTOMOBILE
Articolul următorPROTESTELE PROFESORILOR ÎMPOTRIVA LEGII BOLOJAN AU AJUNS ÎN ZIUA A 20-A

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau