Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că proiectul de rectificare bugetară nu va fi aprobat de Guvern dacă acesta nu va fi susţinut de colegii din coaliţie.
Întrebat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, dacă proiectul de rectificare bugetară va fi aprobat în cazul în care nu va fi susţinut de colegii de coaliţie, Florin Cîţu a răspuns: „Nu, nu, bineînţeles că nu. Vreau să fie, să fim cu toţii de acord”.
El a subliniat că sunt „câteva lucruri” peste care însă nu poate trece şi că, din punctul său de vedere, ar dori să aibă coaliţia de partea sa în această rectificare bugetară.
„Dar sunt câteva lucruri peste care nu pot să trec şi nu pot să trec să avem un deficit mai mare de 7,16% din PIB, aş vrea să reducem, dar nu o să merg mai departe cu… Este pus în dezbatere publică. O să avem şi un ministru al Finanţelor care vine, o să poată să discute, dar din punctul meu de vedere vreau să am coaliţia de partea mea în această rectificare, pentru că e vorba de proiectele pentru români, e vorba de banii românilor, e vorba de o coaliţie de guvernare şi de fiecare dată să ştiţi că am fost cel care i-a adus la masă. Chiar dacă în spaţiul public s-au certat între ei, am încercat de fiecare dată să îi aduc la masă să găsim o soluţie”, a afirmat şeful Executivului.
Sursa: Realitatea Financiara