Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, documentul în baza căruia România speră să atragă aproape 30 de miliarde de euro din fonduri europene, va fi depus azi în sistemul informatic al Comisiei Europene și va fi prezentat public în 2 iunie.  Se vor depune 30 de documente separate, câte unul pentru fiecare capitol şi pentru fiecare componentă a planului.

Portivit programului prezentat de Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, în data de 1 iunie se va face reunirea textelor într-un format pentru publicare, iar în data de 2 iunie va afi publicat integrală şi prezentarea PNRR către publicul larg şi jurnalişti.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, afirma că România va fi printre puţinele state membre ale Uniunii Europene care va publica integral documentul, în timp ce premierul Florin Cîţu consideră că PNRR este „un program foarte bun pentru modul nostru de a face administraţie pentru că are clar nişte ţinte anuale şi dacă nu le loveşti, nu iei banii”, potrivit news.ro.

Prin PNRR, România poate accesa 29,2 miliarde de euro, din care jumătate sub formă de granturi, iar jumătate ca împrumuturi.

Articolul precedentȘomajul a SCĂZUT în aprilie. Câți români nu au locuri de muncă
Articolul următorPădurile României în primul an al pandemiei. Creșterea fondului forestier, mult mai mică decât creștere volumului tăierilor