Florin Cîțu, premierul coaliției PNL-USR-PLUS-UDMR, le cere șefilor celor 4 partide să învestească în cel mai scurt timp guvernul pe care îl va conduce.

”Mulţumesc coaliţiei de centru-dreapta pentru încrederea acordată (…) am siguranţa că o să fie o guvernare stabilă, este o guvernare pe termen lung, o guvernare care are în centru interesul cetăţenilor.

Programul de guvernare este aproape gata. În programul de guvernare sunt proiecte care au început în acest an de guvernare şi care vor continua, proiecte care au dat rezultate, dar care au fost completate cu alte proiecte de la partenerii de coaliţie, toate având acelaşi scop, dezvoltarea României. Cred că diferenţa pe care o veţi vedea este una majoră în modul în care vor fi implementate aceste proiecte, pentru că, începând cu 2021, toate proiectele care se întind pe mai mulţi ani vor trebui să fie justificată finanţarea pentru întreaga perioadă. Nu vreau să mai fie proiecte începute şi apoi să rămână neterminate pentru că dintr-o dată nu a mai fost găsită finanţare. Lucrurile vor fi făcute aşa cum au fost făcute în acest an: proiecte care încep, merg până la final. Mulţumesc pentru încredere, sper să avem un Guvern învestit cât mai repede, este nevoie să avem un Guvern cât mai repede pentru că bugetul pentru anul viitor trebuie făcut, iar proiectele din Programul de guvernare trebuie să aibă finanţare.  Contez pe parteneriatul acesta, pe această coaliţie pentru ca în Parlamentul României să trecem prin proceduri cât mai repede să avem un Guvern poate până la Crăciun. ”, a spus Florin Cîțu la ceremonia de semnare a Acordului de guvernare 2020 – 2024.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentMinisterul Lucrărilor Publice, absorbție de fonduri europene de aproximativ un miliard de euro
Articolul următorSTATISTICĂ. A scăzut rata șomajului în trimestrul III din 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau