Seceta și valurile de caniculă au avut efecte catastrofale asupra agriculturii iar mulți producători au suferit pierderi colosale. În Buzău, cât și în Mehedinți, mii de fermieri au fost devastați și cert despăgubiri. Guvernul a adoptat o ordonanță prin care oferă un ajutor de peste 35 de milioane de euro.
Anul acesta producția de alimente a fost dezastruoasă, iar crescătorii de animale și-au epuizat depozitele de hrană. Agricultorii vor primi 1.000 de lei pe hectar pentru suprafețele calamitate peste 30%.
Cererile de despăgubire se pot depune fie la primăriile din județ, fie la Direcția Județeană Agricolă, până pe 29 octombrie. De grant se vor putea bucura atât cultivatorii de plante, cât și crescătorii de animale.
„Până la această dată, plata în avans a fost autorizată pentru un număr de peste 10.000 de fermieri”, a declarat Veronica Lungu, purtător de cuvânt APIA Mehedinți.