Rezerva Federală a Statelor Unite a anunţat că va organiza luni o şedinţă cu uşile închise a consiliului guvernatorilor, conform procedurilor accelerate, transmite Reuters.
Întâlnirea de la ora 11:30 a.m. (17:30 ora României) va analiza în primul rând şi va determina dobânzile pentru avansuri şi cu discount care vor fi percepute de băncile Rezervei Federale, a spus Fed într-un comunicat.
Banca centrală nu a oferit alte detalii, dar anunţul vine după prăbuşirea de vineri a Silicon Valley Bank, care este cel mai mare eşec al unei bănci de la criza financiară din 2008.
Cazul a zguduit pieţele globale, a dus la scăderea puternică a acţiunilor bancare şi i-a lăsat pe antreprenorii din California să îşi facă griji cu privire la modul în care vor plăti salariile angajaţilor.
Acţiunile israeliene au scăzut duminică cu peste 4% la Bursa de Valori din Tel Aviv, conduse de titlurile firmelor financiare, după prăbuşirea SVB Financial Group, la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce guvernul a promis să ajute firmele israeliene de tehnologie afectate, transmite Reuters.
În condiţiile în care săptămâna de tranzacţionare bursierp a Israelului se desfăşoară de duminică până joi, aceasta a fost prima oportunitate pentru investitorii din Tel Aviv de a reacţiona la eşecul Silicon Valley Bank, cea mai mare bancă care prăbuşită de la criza financiară din 2008, dar văzută în mare parte ca un eveniment izolat.
Şeful autorităţii de reglementare bancară, Yair Avidan, a spus că eşecul SVB este o oportunitate nefericită de a sublinia ceea ce este adesea considerat de la sine înţeles, asigurarea stabilităţii sistemului financiar.
”Examinăm îndeaproape cazul şi monitorizăm atât evoluţiile imediate, cât şi pe cele care pot apărea în orice ”valuri care ar putea avea loc”, a declarat Avidan, care este supraveghetorul băncilor în cadrul Băncii Israelului.
El a spus că face parte dintr-o echipă interministerială înfiinţată de Ministerul de Finanţe pentru a monitoriza, analiza şi formula un răspuns la nevoie.
Sectorul tehnologic al Israelului este principalul motor de creştere al ţării, iar relaţia sa cu regiunea Silicon Valley este puternică.
Multe startup-uri israeliene au avut conturi la SVB, deşi sumele nu sunt pe deplin cunoscute.
Autoritatea de reglementare a valorilor mobiliare din Israel a spus că, deoarece închiderea SVB poate avea consecinţe locale, a avertizat companiile publice să raporteze imediat dacă există vreun efect semnificativ asupra activităţilor lor sau un efect semnificativ asupra preţului acţiunilor sale.
Compugen a declarat că, prin filiala sa din SUA, deţinea în prezent aproximativ 1,3% din numerar şi echivalente de numerar la SVB, dar ”consideră expunerea sa la orice problemă de lichiditate a SVB ca fiind nesemnificativă”.
NextVision, un producător de camere microstabilizate, a declarat într-un document depus la autoritatea de reglementare la Tel Aviv că a retras joi aproape toate cele 2,7 milioane de dolari pe care le deţinea la SVB.
Qualitau, un dezvoltator de echipamente de testare pentru industria semiconductoarelor, a declarat că are aproape 17 milioane de dolari la SVB şi că cea mai mare parte a sumei nu a fost asigurată la nivel federal. Acesta a adăugat că ”nu deţine informaţii cu privire la sumele de bani pe care le va putea retrage în viitor din soldul fondurilor depuse în SVB şi în legătură cu momentul în care va fi posibilă retragerea acestor fonduri”.