Numărul autoturismelor verzi (electrice, hibride şi plug-in) vândute anul trecut în România a fost de 4.572, în creştere cu 65,7% faţă de anul 2017, reiese din statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultată de AGERPRES.
Din totalul autoturismenlor ecologice vândute în perioadă ianuarie – decembrie 2018, cele mai multe, 3.585, sunt vehicule hibrid, în creştere cu aproape 60% comparativ cu anul precedent.
Alte 682 de unităţi sunt cu motoare 100% electrice , cea ce înseamnă o dublare a vânzărilor faţă de anul precedent, iar 305 de unităţi sunt plug-in (+72,3%).
În perioada analizată, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,9%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea se situa la 2,1%.
În ultima lună a anului 2018, au fost comercializate 555 de autoturisme electrice şi hibrid, în creştere cu 9,25%, comparativ cu datele din luna noiembrie a anului trecut, când s-au înregistrat 508 de exemplare noi vândute.
În martie 2018, Ministerul Mediului a lansat o nouă sesiune a programului „Rabla Plus”, destinată celor care vor să-şi achiziţioneze o maşină ecologică.
Ministerul de resort estima, la vremea respectivă, că românii vor cumpăra, prin acest program, 2.000 de maşini electrice, în cursul anului trecut.